Mama natură s-a îngrijit ca Aradul să aibă, totuşi, o fântână arteziană nouă, în ciuda disputelor dintre primarul Falcă şi prefectul Pribac, pe acest subiect. Această fântână a fost chiar... Aradul, transformat într-un imens bazin în urma ploii de duminică seara. Efectul de arteziană, cu jeturi mai scurte şi mai lungi, a fost asigurat de maşinile care au trecut cu viteză mai mică sau mai mare prin băltoacele de pe carosabil. Noua reţea de canalizare, datorită căreia am fost trecuţi majoritatea în categorii suplimentare de impozitare, a clacat eroic.

Desigur, veţi spune, şi altundeva sunt probleme când plouă. Dacă plouă e apă. Clar. Numai că la noi fiecare ploaie este o odă în litru antic a lucrului prost făcut. Străzile noastre inundate, inevitabil, după precipitaţii, îndoaie jenţi de maşini în gropile mascate de apă şi împroaşcă, cu sete, case şi oameni care se nimeresc în raza stropilor împrăştiaţi abundent de autoturismele care răzbesc pe străzi ca prin tranşee.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc  la cât de mulţi bani se cheltuiesc pe lucrările publice din Arad şi totuşi cât de puţine satisfacţii avem de pe urma lor, nu mă consternez, ci mă simt contrariat. Poate sunt printre idealiştii naivi care mai consideră că trebuie să existe aceeaşi exigenţă la lucrările de pe domeniul privat al oraşului ca la lucrările de la mine de acasă, unde nu recepţionez gresia dacă meşterul a folosit numai un sfert din adeziv, nici peretele zugrăvit cu numai jumătate din vopseaua necesară, nici zidul făcut din mai puţine cărămizi decât spune proiectul. De aceea nu înţeleg cum este posibil ca asfaltul turnat recent să se destrame ca vata de zahăr la prima chiciură; sau de ce ţevile canalizării nu captează apa de ploaie; sau de ce din trotuarele asfaltate deunăzi răsar fire de iarbă, într-o atitudine de frondă faţă de bitumul de proastă calitate ori subţire ca pergamentul.

Aradul are nevoie de aspiraţii, să se viseze capitală culturală sau centru de regiune. Dar nu proiectele aşternute pe hârtie, nu dineurile, nu vorbele mari, nu cheltuielile transformă un oraş într-o capitală, ci în primul rând calitatea vieţii. Cred că la nivelul autorităţilor noastre există o preocupare prea mare faţă de satisfacţia la nivel instituţional şi una prea mică faţă de satisfacţia la nivelul cetăţeanului.  Asta ar trebui schimbat în primul rând, ca un pas incipient al oricărei strădanii administrative pentru emanciparea oraşului.

Atunci când spuneam că Aradul s-a pricopsit cu o arteziană nouă, care este Aradul însuşi, plouat, o spuneam cu amărăciune, nu cu ironie. Aştept ziua când se va pune mai multă pasiune, la nivelul administraţiei locale, în calitatea vieţii noastre decât pe discutarea zorzoanelor şi fasoanelor. Şi din partea primarului, şi din partea prefectului, şi a consilierilor locali blegiţi de apatie şi a tuturor celor care sunt plătiţi ca să le pese de Arad.

Sursa: Observator.info