Local

Energie electrică la preţ redus pentru un spital din judeţul Arad

08.04.2013 ⋅ 0 comentarii

Spitalul Orăşenesc Ineu a apelat la Bursa Română de Mărfuri, Terminalul Timişoara, în ceea ce priveşte achiziţionarea energiei electrice furnizate unităţii medicale.

Astfel, potrivit managerului spitalului, Monica Mang, la începutul acestei luni s-a reuşit achiziţionarea de energie electrică la preţul de 209,5 lei/MWh, faţă de 280 de lei/MWh, cât plătea unitatea medicală până acum.

Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, intenţionează să aplice modelul spitalului şi la Primărie, dar şi la alte instituţii ale administraţiei publice locale din oraş.

„Vom face şi noi acelaşi lucru, pentru a reduce cheltuielile administraţiei publice locale şi le recomand tuturor celor interesaţi să procedeze aşa. Vom extinde procedura şi la Primărie, dar şi la alte instituţii din oraş. Orice economie este binevenită, în condiţiile de criză cu care se confruntă administraţiile publice locale din România”, a declarat primarul Călin Abrudan."

Spitalul din Ineu va încheia un contract valabil pe 12 luni cu furnizorul de energie electrică, în valoare de 76505,12 lei, fără TVA.

Sursa: Observator.info

Autor: adevarul.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro