Peste 50 de proiecte de parcuri fotovoltaice, ?nregistrate la autorităţile de mediu din Arad
12.04.2013 ⋅ 0 comentarii
Peste 50 de proiecte de dezvoltare a unor parcuri fotovoltaice au fost înregistrate la autorităţile de mediu din Arad, pentru obţinerea autorizaţiilor, sute de hectare de terenuri urmând să fie acoperite cu panouri solare dacă investiţiile se vor concretiza, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că au înregistrat 54 de proiecte de construire a unor parcuri fotovoltaice, investitorii depunând documente pentru obţinerea planurilor urbanistice.
În majoritatea cazurilor, respectiv la 41 dintre proiectele anunţate, s-a ajuns la faza solicitării acordului de mediu, în vederea începerii lucrărilor.
Printre localităţile în care se vor dezvolta parcuri fotovoltaice se numără Sebiş, Şeitin, Şofronea, Vladimirescu, dar şi municipiul Arad.
Primarul comunei Şeitin, Mircea Totorean, a declarat corespondentului MEDIAFAX că un investitor român a închiriat o sută de hectare de teren de la persoane private, pentru a instala panouri fotovoltaice care ar urma să aibă o capacitate totală de 40 MW.
"Din discuţiile pe care le-am avut cu investitorii, lucrările vor începe în acest an. Deocamdată, valoarea investiţiei nu a fost făcută publică, dar estimăm că vor exista venituri importante la bugetul local după finalizarea proiectului", a declarat primarul.
De asemenea, primarul din Şofronea, Ioan Babău, spune că în comună se vor dezvolta patru proiecte de acest gen, unul având deja autorizaţiile necesare.
Conform sursei citate, o companie italiană va amenaja, în zona industrială din Şofronea, un parc fotovoltaic pe 12 hectare, urmând ca panourile să fie montate atât la sol, cât şi pe halele de producţie existente.
În comună s-au mai solicitat autorizaţii pentru alte trei proiecte - două pe zece hectare, iar unul pe 17 hectare.
Şi Primăria Arad a anunţat că vrea să construiască un parc pentru producerea energiei cu panouri solare pe o suprafaţă de 13 hectare, studiul de fezabilitate fiind aprobat încă din 2011. În studiu se arată că proiectul ar costa 90,8 milioane de lei.
"Se pot obţine beneficii cum ar fi reducerea dependenţei comunităţii locale faţă de energia produsă prin tehnologii convenţionale, implicarea activă a autorităţilor publice locale în procesul de valorificare a resurselor regenerabile de energie disponibile local", se mai arată în document.
Energia obţinută ar urma să fie furnizată în reţeaua electrică locală de tensiune nominală 20 kV.
Cel mai mare proiect de acest fel din România se află în faza finală de execuţie în oraşul arădean Sebiş. Aici sunt aproape finalizate lucrările la un parc fotovoltaic care ocupă 200 de hectare de teren, investiţia fiind de o sută de milioane de euro.
Parcul va cuprinde 317.000 de panouri, cu o putere totală de 65 MW, care ar acoperi necesarul pentru 100.000 de locuitori, la proiect lucrând 700 de oameni.
Reprezentanţii investitorilor declaraseră, în luna februarie, corespondentului MEDIAFAX, că acest parc fotovoltaic va fi cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din Europa.
Investiţia aparţine companiei spaniole "Promotion Inversolar 65".
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅