Monumentul Marii Uniri s-a spart ?nainte să ajungă la Arad
16.04.2013 ⋅ 0 comentarii
Situatie incredibila in cazul Monumentului Marii Uniri, care trebuia inaugurat in centrul Aradului, pe lacul din zona Podgoria, inca de anul trecut de Ziua Nationala.
Sculptorul care a castigat lucrarea licitata de Ministerul Culturii, Florin Codre, a anuntat ca livrarea nu poate fi facuta din cauza unui… accident nefericit. “Ne-a comunicat ca in timpul manipularii unei piese din componenta monumentului, aceasta s-a rasturnat si s-a spart. Ni s-a spus ca livrarea va fi intarziata pentru ca piesa trebuie refacuta”, a declarat, pentru StirileProTV.ro/Vest, presedintele Asociatiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad (ARMMUA), Aurel Ardelean.
Incidentul a avut loc intr-un atelier din China, acolo unde sculptorul brasovean a ales sa construiasca piesele ce vor compune o coloana a infinitului inalta de 36 de metri.
De altfel, explicatiile date de artist responsabililor din Arad sunt tardive, pentru ca livrarea trebuia sa aiba loc de un an. Monumentul trebuia dezvelit la 1 Decembrie 2012.
“Ministerul Culturii a platit noua milioane de lei pentru lucrare, dar aceasta nu a fost livrata anul trecut pentru ca firma sculptorului a fost in insolventa si nu avea 100.000 de euro pentru a transporta piesele cu vaporul pana in Romania. Este pacat ca ministerul nu face nimic pentru o lucrare platita deja”, a declarat, la randul sau, primarul Aradului, Gheorghe Falca.
Pentru ansamblul monumental va mai plati si municipalitatea, respectiv 3,6 milioane de lei, prevazuti in buget inca de anul trecut si transferati in bugetul din acest an. Banii trebuie cheltuiti pentru realizarea infrastructurii pe care va fi asezat monumentul si a trei poduri care vor lega coloana din marmura de malurile lacului.
Reporterul StirileProTV.ro/Vest a incercat cateva zile sa ia legatura cu sculptorul, pentru a oferi explicatii, insa nu a reusit. Familia acestuia a spus de fiecare data ca Florin Codre este plecat de acasa iar artistul nu a raspuns la telefon.
Intre timp, autoritatile aradene si reprezentantii asociatiei care a avut initiativa amplasarii monumentului spun ca sunt sanse aproape nule pentru acesta sa fie dezvelit in acest an de Ziua Nationala. Asta pentru ca lucrarile la infrastructura ar dura jumatate de an, insa nu pot incepe inainte ca piesele sa ajunga la Arad.
Demersurile pentru amplasarea acestui monument au inceput in urma cu un deceniu, cand ARMMUA a lansat primul concurs national pentru realizarea lucrarii, la care au participat 13 artisti plastici. Juriul a declarat drept castigatoare lucrarea unui artist aradean dar Ministerul Culturii si Cultelor nu a fost de acord si a organizat un nou concurs, in 2007, care a fost castigat de sculptorul Florin Codre.
Sursa: Observator.info
Autor: Pro TV ⋅