Local

Au ?nceput ?nscrierile la Crosul şi Semimaratonul Judeţului Aradului. Anul trecut au participat peste 1300 de persoane

19.04.2013 ⋅ 0 comentarii

Arădenii se pot înscrie, începând de astăzi, la cea de-a treia ediţie a Crosului şi Semimaratonului Judeţului Aradului.

Această competiţie a fost realizată în urmă cu trei ani, la iniţiativa consilierului judeţean Sorin Victor Roman în scopul promovării sportului şi a unui stil de viaţă active.

„«Crosul şi Semimaratonul Judeţului Arad» sunt deschise atât profesioniştilor cât şi amatorilor de toate vârstele”, spune Sorin Victor Roman."

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ţolea, spune că anul acesta se aşteaptă ca numărul participanţilor să crească.

„Ne dorim să punem accent pe latura populară, a sportului de masă pentru tânăra generaţie. Eu voi participa împreună cu soţia şi cei 3 copii în cadrul probelor evenimentului şi mi-aş dori să alerg alături de cât mai multe persoane”, afirmă Adrian Florin Ţolea."

Competiţia cuprintre trei categorii: Semimaraton – 21,097 km, Cursa populara 1 - Cros 6 km, Cursa populara 2 - Cros 1 km. Pentru proba de 1 km, în funcţie de numărul persoanelor înscrise, se vor da mai multe starturi, pe următoarele posibile categorii: Copii, Masculin, Feminin, Familie.

Traseul curselor este următorul: Semimaraton - Primăria Municipiului Arad – B-dul Revoluţiei – Str. Nicolae Grigorescu – Faleza Mureş – Parcul Europa - Pod rutier Micalaca – Str. Eugen Popa – Sens giratoriu – Str. Cetăţii – Podul Decebal – Faleza Mureş – Palatul Cultural – Str. Xenopol – Primăria Municipiului Arad – de trei ori acest traseu; Cursa populară 1 - Cros 6 km: Primăria Municipiului Arad – B-dul Revoluţiei – Str. Nicolae Grigorescu – Faleza Mureş – Pod rutier Micalaca – Str. Eugen Popa – Sens giratoriu – Str. Cetăţii – Podul Decebal – Faleza Mureş – Palatul Cultural – Str. Xenopol – Primăria Municipiului Arad; Cursa populara 2 - Cros 1 km: Primăria Municipiului Arad – B-dul Revoluţiei – Teatrul de Stat Arad – B-dul Revoluţiei – Primăria Municipiului Arad.

„Ne-au adus împreună plăcerea de a face mişcare şi dorinţa de a promova practicarea sportului ca unul din elementele de baza ale unui stil de viaţă sănătos. În acest sens, echipa din cadrul Clubului Sportiv Experienţa Multisport facilitează alergări în grup dedicate celor interesaţi să se pregătească şi să cunoască şi alţi oameni pasionaţi de mişcare. Îi aşteptăm pe cei ce doresc să alerge împreună cu noi, în fiecare joi la ora 19:00. Punctul de plecare este micul platou de pe faleza Mureşului din spatele Palatului Cultural Arad”, spune Sorin Victor Roman."

Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, spune:

„Dacă analizăm numărul manifestărilor sportive şi diversitatea de discipline promovate, costatăm că Aradul este printre primele oraşe din ţară. Facem eforturi să susţinem activităţile sportive pentru că dorim să atragem cât mai mulţi arădeni spre sport şi este îmbucurător să vedem faptul că bazele sportive sunt pline in fiecare după-amiază”."

Data limită de înscriere pentru Semimaraton este 5 iunie, iar pentru celelalte categorii 11 iunie. Organizatorii spun că nu se fac înscrieri în ziua competiţiei. Şi în acest an, participanţii la competiţie vor avea intrarea gratuită în acea zi la Ştrandul Neptun.

Anul trecut, 1328 de persoane au participat la competiţie şi în total s-au parcurs 5114 km de către toţi alergătorii prezenţi. Detalii despre trasee, premiile oferite alături de rezultate şi statistici sunt disponibile pe site-ul evenimentului www.cros-semimaraton.ro, unde se pot face şi înscrierile online. Doritorii se pot înscrie şi la sediul Centrului Cultural Judeţean Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: adevarul.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro