Art-terapie cu specific Pascal ?n Penitenciarul Arad
25.04.2013 ⋅ 0 comentarii
Sărbătorile de Paște sunt marcate și în randul deținutelor din Penitenciarul Arad. Participarea la “Târgul de Iepuraș” din Galleria Mall Arad, cu o expoziție de obiecte artizanale specifice acestor sărbători, face parte din calendarul de acțiuni de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, organizate de conducerea penitenciarului cu prilejul acestei sărbători.
Astfel, cu ajutorul organizatorilor târgului, în data de 26 aprilie, Penitenciarul Arad va dispune de un stand în cadrul Galleriei Arad, unde va expune spre vânzare obiectele confecționate de persoanele private de libertate. Obiectele artizanale provin atât din activitățile realizate de-a lungul timpului, cât și din activitățile de colaborare cu societatea civilă. Astfel sub îndrumarea, sprijinul și alături de colaboratorii și voluntarii Asociației International Needs România, ai voluntarilor străini din cadrul Fundației Pro Prietenia Arad, aflați în Arad prin proiectul „Unity in diversity” finanțat de către Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acțiune – Serviciul European de Voluntariat”; femeile încarcerate au realizat în cadrul unui atelier de terapie prin artă obiecte cu tematică Pascală: felicitări, aranjamente și ornamente.
Organizarea acestei activități are ca scop atât recunoașterea publică a muncii voluntare a persoanelor private de libertate, cât și valorizarea produselor în cadrul expoziției cu vânzare în vederea unei continuități a acestui gen de activități de reintegrare.
Fundaţia Pro Prietenia Arad mulţumeşte colaboratorilor implicați: Penitenciarul Arad, International Needs, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Asociația Liman, Asociația Betel Hunedoara, Galleria Mall Arad, fără al căror sprijin nu ar fi fost posibilă organizarea acestui eveniment.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅