Local

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU NOU, EDIŢIA I, 9 ? 16 MAI 2013

26.04.2013 ⋅ 0 comentarii

Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad organizează, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Arad, Festivalul Internaţional de Teatru Nou. Acesta se va desfăşura în perioada 9 – 16 mai, selecţionerul festivalului fiind criticul Claudiu Groza.

Producţiile invitate sunt realizate atât de teatre şi companii independente, cât şi de teatre – instituţii de stat,  festivalul dorindu-se a prezenta publicului atât spectacole inspirate de dramatugia contemporană, cât şi inspirate din scrieri clasice, dar într-o manieră cu totul şi cu totul modernă. Definirea conceptului de teatru nou – în contextul acestui festiva – îi aparţine lui Claudiu Groza:

„Teatru nou în România, cred eu, e acel teatru adorabil de impertinent pe care pot să-l facă şi colegi de-ai mei mai maturi, şi colegi de-ai mei mai tineri, şi studenţi, şi liceeni, şi toţi cei care simt că teatrul e forma lor de strigăt social, că o fi ideologic, politic, poetic, emoţional, intim chiar.
Teatrul nou e acel teatru în care te poţi oglindi indiferent de vârstă, condiţie, context, e teatrul zilei tale. Şi ziua ta e în fiecare spectacol în care găseşti ceva din lumea ta, din hainele tale, din sentimentele tale, din gesturile şi obişnuinţele tale.

Teatrul nou e teatrul tău. Acest festival e pentru tine. Joacă-te!“

Spectacolele din festival vor fi susţinute în următoarele spaţii: sala mare a teatrului arădean, sala Studio, sala Teatrului de Marionete, club Flex, Drama’S Club (clubul de la parterul clădirii teatrului), platoul din faţa teatrului şi cel din faţa Galeriei Naţionale de Artă „Delta“. Preţul unui bilet de intrare va fi de 10 lei, acestea urmând a fi puse în vânzare, la Agenţia de bilete a teatrului, începând cu ziua de marţi, 30 aprilie.

Festivalul Internaţional de Teatru Nou va cuprinde şi manifestări conexe (un workshop de mişcare scenică, o întâlnire cu un reputat ritic român de teatru), precum şi concerte susţinute de Alexandrina Hristov, Kooperativa şi Nightloosers.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro