Local

Monumentul realizat din marmură chinezească va ajunge peste şase luni ?n ţară. Transportul lui costă 100.000 de euro

26.04.2013 ⋅ 0 comentarii

Monumentul dedicat Marii Uniri de la 1918, care trebuie amplasat pe lacul de la Pădurice din municipiul Arad va fi adus în ţară, din China peste şase luni, deşi trebuia să fie livrat anul trecut.

Monumentul va fi realizat din marmură chinezească. Problema este că nu sunt bani pentru transportul acestuia din China, valoarea lui ajungând la suma de 100.000 de euro. Este vorba despre plata transportului monumentului din China şi până în Portul Constanţa.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad este de părere că în mod legal, transportul ar trebui să fie suportat din banii care s-au luat de la Ministerul Culturii.

Amintim că Ministerul Culturii a platit noua milioane de lei pentru lucrare, dar aceasta nu a fost livrată anul trecut pentru că firma sculptorului a fost în insolvenţă şi nu avea 100.000 de euro pentru a transporta piesele cu vaporul până în România. Aurel Ardelean este în continuare preocupat de situaţia în care se află amplasarea Monumentului Marii Uniri în oraşul nostru.

„Suntem deosebit de preocupaţi ca, în acest an, când se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire, să găsim soluţia pentru a putea amplasa acest monument simbol al naţiunii române la Arad, unde ştim cu toţii că s-a realizat cel mai important act din istoria modernă a României, unificarea provinciilor româneşti într-un stat unitar. Marea Unire s-a realizat la Arad şi Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a marcat toate hotărârile care au fost luate în oraşul de pe Mureş. Am reuşit să avem o discuţie cu sculptorul Florin Codre, prin doamna ministru Irina Kajal-Marin, subsecretar de Stat la Ministerul Culturii şi Patrimoniul Naţional din România. Am discutat câteva probleme legate de stagiul în care se găseşte lucrarea, ea efectuându-se în China, din marmură chinezească. Sculptorul Florin Codre mi-a spus că una dintre piesele de bază s-a deteriorat în timpul asamblării şi urmează să fie refăcută, dar acest lucru nu este un impediment în finalizarea monumentului pentru data de 1 decembrie din acest an. A doua problemă este legată de plata transportului monumentului din China şi până în Portul Constanţa. Sunt convins că se vor găsi modalităţi de plată a acestui transport, care în mod legal, ar trebui să fie suportat din banii care s-au luat de la Ministerul Culturii ”, spune Aurel Ardelean."

Acesta afirmă spune că:

„În ceea ce priveşte problemele care ţin de arădeni, de Consiliul Local şi de primar, situaţia este pregătită. S-au alocat 3,6 milioane de lei pentru lucrările de amenajare şi amplasare a monumentului Marii Uniri pe suprafaţa lacului de la Pădurice. Sunt finalizate deja proiectele pentru cele 3 pasarele. Licitaţia este reavizată, cu alte cuvinte, în linii mari, Aradul este pregătit să primească monumentul Marii Uniri. Totul depinde acum de sculptorul Florin Codre care a făcut promisiuni Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad că, până la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai, va fi la Arad pentru a stabili toate elementele legate de amplasare. Astfel, ar exista posibilitatea ca, în 5-6 luni, monumentul să fie amplasat pe locul care este în proiect. Am avut şi o întâlnire cu primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, care m-a asigurat că, din punctul dumnealui de vedere, Aradul şi întreaga zonă este pregătită pentru primirea monumentului”.

Demersurile pentru amplasarea acestui monument au început în urmă cu un deceniu, când ARMMUA a lansat primul concurs naţional pentru realizarea lucrarii, la care au participat 13 artisti plastici.

Juriul a declarat drept căştigatoare lucrarea unui artist arădean dar Ministerul Culturii şi Cultelor nu a fost de acord şi a organizat un nou concurs, în 2007, care a fost câştigat de sculptorul Florin Codre.

Sursa: Observator.info

Autor: adevarul.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro