Local

Pe strada Grădina Poştei din Arad, ?ca-n satul bunicii?

09.05.2013 ⋅ 0 comentarii

Aceasta este concluzia unuia din arădenii participanţi la ediţia de săptămâna aceasta a campaniei „O zi cu primarul”, derulată de şeful administraţiei municipale arădene, Gheorghe Falcă. Marius Oancea (inginer IT) şi Bogdan Pintea (student) l-au însoţit miercuri pe Gheorghe Falcă într-o vizită de lucru prin oraş, cei trei vizitând mai multe şantiere din Arad.  Cei doi susţin că au avut parte de o experienţă interesantă şi că e îmbucurător faptul că “lucrurile avansează” în Arad. Unul dintre aceştia i-a spus primarului la un moment dat când se aflau pe  strada Grădina Poştei că acolo “e ca-n satul bunicii”. Asta deoarece infrastructura în acea zonă e ca în “satul bunicii”, totul fiind “atât de rural, fără canalizare, fără asfalt, încât n-ai crede ca e în Arad” , Aradul fiind de-altfel  un “oraş european”.
Pe de altă parte, Gheorghe Falcă a profitat de întânirea cu presa pentru a dezvălui stadiul în care se află unele lucrări sau proiecte de lucrări din oraş. Astfel, au început lucrările de realizare a legăturii dintre Parcul Reconcilierii şi Turnul de apă. Va fi realizată o nouă zonă pietnoală, decordată cu o fântână arteziană, alei, bănci, spaţii verzi. Vor fi realizate şi locuri de parcari. Lucrarea ar dura doi ani de zile iar la partea de finanţare Primăria se bazează pe 14 milairde de lei primite de la Guvern, la care se adaugă contribuţia Primăriei.
Vor începe lucrări de reabilitare ale unor străzi, precum Vârful cu Dor şi Eminescu (lucrare ce se preconizează a se finaliza în 6 luni), sau Vasile Milea (gata în 8 luni). Aici se vor reface şi trotuarele, vor fi două benzi pe sensul de circulaţie şi doar o bandă pentru parcări. Se avansează cu lucrările de modernizare a Pasajului Micălaca, urmând să înceapă asfaltarea sensului închis circulaţiei în acest moment. În iulie se va da drumul la trafic.
În cartierul Grădişte au fost finalizate unele lucrări la trotuare, iar în zona Grădina Poştei au început lucrări de introducere a apei potabile (străzile Grădina Poştei – Egalităţii – Doinei – Milcov – Moga). Pe strada Prunului se lucrează la introducerea canalizării, după finalizare urmând să se asfalteze strada.

Nu sunt probleme între Primărie şi deţinătorii de terase din Arad

Cel puţin aşa a afirmat primarul Gheorghe Falcă, acesta specificând că a avut o întâlnire cu aceştia în cadrul căreia s-a făcut o analiză a autorizaţiilor de construcţie, a suprafeţelor măsurate care sunt în contract, a debitelor, plătirea taxelor de autorizare sau de orar. În linii mari nu sunt probleme, respectându-se hotărârile Consiliului Local în domeniu. Un singur patron înregistrează datorii, iar reclamaţiile cetăţenilor privesc în general gălăgia de după orele serii. Conform primarului, în Arad există în acest moment 12 deţinători de localuri cu terasă la stradă.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro