Local
Drumuri ?nchise pentru Cupa Aradului la ciclism
09.05.2013
⋅ 0 comentarii
A treia ediție a Cupei Aradului la ciclism va avea loc în sâmbătă. Poliţia Locală este şi în acest an coorganizator al Cupei Aradului la ciclism.
Pentru buna desfăşurare a celei de a treia ediţii a competiţiei care începe să devină una tradiţională pentru arădeni, poliţiştii locali din cadrul serviciilor siguranţă rutieră şi ordine publică vor fi angrenaţi în acţiunea organizată de Primăria Arad. Toţi aceştia vor participa la asigurarea şi menţinerea ordinii şi liniştii publice precum şi la fluidizarea circulaţiei.
„Sâmbătă, 11 mai 2013, în intervalul orar în care se va desfăşura competiţia, respectiv 15.00-20.00, mai multe segmente de drum vor fi închise iar circulaţia va fi deviată pe străzi adiacente Bulevardului Revoluţiei”, anunţă Viorica Graur, director executiv al Poliţiei Locale Arad.
Pentru a evita disconfortul în trafic, Poliţia Locală Arad face următoarele precizări privind segmentele de drum care vor fi închise şi variantele de deviere:
- Pe strada Horia circulaţia va fi deviată de la intersecţia cu strada Gheorghe Popa de Teiuş, respectiv spre Piaţa Mihai Viteazul şi strada Mărăşeşti.
- Circulaţia rutieră de pe strada Episcopiei va fi deviată în direcţia străzii Salacz Gyula spre strada Octavian Goga.
- Accesul pe strada 1 Decembrie 1918 pe segmentul B-dul Decebal – B-dul Revoluţiei va fi închis.
- Accesul auto pe strada Romulus Veliciu va fi închis.
- Accesul auto pe strada A.D.Xenopol va fi închis.
- Pe strada Nicolae Grigorescu la intersecţia cu B-dul Revoluţiei vor fi montate balize pentru devierea circulaţiei pe B-dul Revoluţiei doar către Piaţa Drapelului (Podgoria).
- De la intersecţia B-dul Decebal către strada Unirii va fi interzis accesul auto.
- Se va închide sensul de circulaţie pe strada Nicolae Bălcescu la coborârea de pe Podul Decebal, iar circulaţia va fi deviată la dreapta pe B-dul General Dragalina.
- La intersecţia Piața Avram Iancu cu strada Nicolae Bălcescu se va devia circulaţia pe strada Nicolae Bălcescu.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info