Local

O zi la sport cu primarul

16.05.2013 ⋅ 0 comentarii

Un grup de elevi de la Liceul « Iuliu Maniu » a participat miercuri, 15 mai 2013, la antrenamentul echipei de rugby a clubului sportiv Universitatea Arad în cadrul acțiunii « O zi cu primarul la sport ». Înainte de a merge la stadionul din Sânicolaul Mic, tinerii au vizitat și Palatul Administrativ.
Programul « O zi cu primarul la sport », a fost lansat în această primăvară de Primăria Municipiului Arad cu scopul de a promova practicarea sportului.

“Le propunem arădenilor să vizităm împreună cluburile sportive din municipiu,  este un prilej de a face cunoscute disciplinele foarte diverse care se practică în Arad.  Cu ocazia aceasta se vor vedea condițiile de pregătire, tradiția și performanțele fiecărui club. Sperăm să trezim interesul copiilor și al părinților, pe care îi așteptăm să vină în număr cât mai mare la aceste activități”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.

Rugby-ul a fost a treia disciplină prezentată în cadrul programului “O zi cu primarul la sport”, după baschet și tenis de masă. Următoarele activități programate în luna mai sunt un antrenament de fotbal la Clubul Sportiv Atletico  (22 mai) și vizita la bazinul Delfinul, cu participarea la pregătirile înotărilor și poloiștilor de la CS AMEFA și Club Sportiv Municipal Arad (29 mai).

Întâlnirile “O zi cu primarul la sport” au loc săptămânal, în zilele de miercuri de la ora 17:30. Persoanele care doresc să participe se pot înscrie telefonic la numărul 0257-281850, int. 307 sau prin e-mail, la adresa pma@primariaarad.ro, cu menționarea programului de care sunt interesați. 

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro