Fabrica de vagoane Astra Vagoane Călători îşi deschide o şcoală profesională, ca reacţie la ruptura şcolii româneşti faţă de nevoile industriei naţionale

*Şcoala românească a continuat să creeze pe bandă rulantă şomeri cu diplomă de studii superioare, alimentând mai degrabă orgoliul elevilor, al studenţilor şi al părinţilor, în loc să alimenteze economia românească cu specialişti

* Astra Vagoane Călători nu creează o şcoală profesională dintr-un moft al său, ci ca răspuns la lipsa de perspectivă determinată de construcţia ofertei educaţionale naţionale

* Este un pionierat care restabileşte legătura dintre mediul privat şi şcoală, croind elevii pe şablonul profesioniştilor de modă veche din fabrici, punctuali, serioşi, parolişti

* Este şi aceasta o artă, să realizezi piese de calitate, să te integrezi într-un angrenaj în care eşti indispensabil!


SC Astra Vagoane Călători din Arad a iniţiat proiectul unei şcoli profesionale care va forma rezervorul de ucenici şi viitori meseriaşi ai acestei companii. Este un proiect îndrăzneţ, iniţiat de o firmă privată, care amendează rateurile sistemului educaţional românesc deconectat de la nevoile reale ale pieţei forţei de muncă.

Fabrica de vagoane, care şi-a adăugat în portofoliu şi o uzină constructoare de tramvaie, se află în aceeaşi situaţie dramatică cu care se confruntă cei mai mulţi jucători din industria românească: îmbătrânirea specialiştilor şi lipsa unei rezerve necesare funcţionării fără sincope a întreprinderii.

Suntem în situaţia în care, la nivel naţional, 55-60% dintre angajaţii din întreprinderile de producţie sunt de vârsta pensionării sau au depăşit-o; în acelaşi timp, 25% dintre tinerii sub 25 de ani sunt şomeri şi nici nu au de gând să se angajeze, declarând că aşteaptă de la viaţă oportunităţi mai bune sau că sunt supracalificaţi pentru oferta fabricilor. Ce a făcut statul pentru corectarea acestei situaţii? Nimic! A lăsat lucrurile să treneze, creându-se un gol dramatic pe piaţa muncii, care are ca rezultat destabilizarea industriei.

Suntem cu toţii de acord că România are nevoie de industrie şi că industria are nevoie de forţă de muncă calificată. Din lanţul acesta lipsesc însă verigi importante care se referă la pregătirea resursei umane. Şcoala românească nici nu a prevăzut, nici nu a gestionat această situaţie, continuând să creeze pe bandă rulantă şomeri cu diplomă de studii superioare, alimentând mai degrabă orgoliul elevilor, al studenţilor şi al părinţilor, în loc să alimenteze economia românească cu specialişti. Astra Vagoane Călători nu creează o şcoală profesională dintr-un moft al său, ci ca răspuns la lipsa de perspectivă determinată de construcţia ofertei educaţionale naţionale (un exemplu al rupturii totale de realitate a şcolii româneşti este faptul că în programa de la minister pentru şcolile profesionale nu figurează, de pildă, desenul tehnic – o disciplină elementară şi esenţială pentru acest profil! Este ca şi cum din programa clasei I s-ar elimina alfabetul şi socotitul, dar ne-am aştepta ca în clasa a doua toţi copiii să citească fluent şi să numere ireproşabil).

Un astfel de demers, din câte cunosc, este unic la nivel naţional. Este un pionierat care restabileşte legătura dintre mediul privat şi şcoală, croind elevii pe şablonul profesioniştilor de modă veche din fabrici, punctuali, serioşi, parolişti. Este un proiect din care toţi au de câştigat: întreprinderea – pentru că îşi asigură forţa de muncă necesară; ucenicii – pentru că vor încheia la absolvirea şcolii profesionale un contract de muncă ferm, pe cinci ani, care le garantează că nu vor fi afectaţi de fluctuaţiile de pe piaţa muncii şi că nu au făcut şcoala degeaba; societatea românească – pentru că este nevoie de regândirea sistemului păgubos actual, care creează iluzii nefundamentate pe certitudini.

Dar pentru ca un astfel de demers să aibă succes, cei care trebuie convinşi cu prioritate despre oportunitatea sa sunt părinţii viitorilor meseriaşi – în primul rând ei trebuie să înţeleagă că nu este neonorant să munceşti, să îi creezi copilului tău o şansă de afirmare în hala de producţie şi nu în birou. Aceşti părinţi, care de cele mai multe ori au tendinţa să supraevalueze copilul, trebuie să înţeleagă că el poate avea un viitor bun şi ca meseriaş, aşa cum zeci, sute de generaţii până acum au ştiut să capitalizeze cunoştinţele şi abilităţile lor în industrie. Este şi aceasta o artă, să realizezi piese de calitate, să te integrezi într-un angrenaj în care eşti indispensabil! Un muncitor profesionist de bună calitate poate câştiga mai bine decât un funcţionar, şi nu are un loc mai modest în societate. Este respectat de colegi, de anturaj, devine un model în fabrica sa, aşa cum mulţi maiştri şi şefi de echipă sunt legende în câte o companie în care priceperea şi devotamentul lor au făcut minuni. Asta trebuie să înţeleagă onor părinţii: că meseria, indiferent cât de erodată de propagandă ar fi această afirmaţie, chiar este brăţară de aur.

Existau, înainte de 1990, categorii profesionale care recompensau cunoaşterea şi rolul câte unui angajat într-o întreprindere. Era un titlu de onoare să fii meseriaş de categoria a şaptea sau de categoria specială; să fii remarcat şi avansat şef de echipă; să îţi transmiţi mai departe cunoştinţele în cercul tău de ucenici, de colegi mai puţin iniţiaţi, care se instruiau pe seama experienţei tale. Nu a trecut foarte mult timp de atunci şi nu cred că românilor le-ar fi dispărut dexteritatea, sentimentul muncii bine făcute şi simţul răspunderii. Ele trebuie însă puse în valoare, munca fizică trebuie reinventată, pentru că în lipsa unui motor care să pună societatea în mişcare vo continua să dăm rateuri, ca ţară. De aceea, iniţiativa SC Astra Vagoane Călători SA este extrem de necesară. Ea poate fi un exemplu pentru alte companii serioase şi solide, un punct de plecare pentru reconstrucţia industrială despre care nu trebuie doar să vorbim, ci se impune să şi trecem la treabă.

Sursa: Observator.info