Concert vocal simfonic la Filarmonică
22.05.2013 ⋅ 0 comentarii
Temă de amploare romantică, prezentă deopotrivă în creaţiile artiştilor şi filosofilor secolului al XIX-lea, Noaptea Valpurgiei este un model de îmbinare tolerantă a rivalităţilor de ordin cultural, politic sau religios, o sursă de inspiraţie spirituală sinonimă cu unul dintre cele mai fascinante şi misterioase locuri din istoria Europei occidentale.
„Îmbrăcată în podoabele muzicii lui Felix Mendelssohn Bartholdy, Balada Noaptea Valpurgiei a lui Johann Wolfgang von Goethe reprezintă una dintre cele mai tulburătoare pagini ale culturii universale, un argument extraordinar pentru un eveniment concertistic al lunii mai.” – Dr. Alin Văcean – Directorul General al Filarmonicii de Stat Arad
Dirijat de tânărul clujean Matei Pop şi pregătit de dirijorul corului academic Robert Daniel Rădoiaş concertul din 23 Mai de la ora 19.00 îmbină valenţele vocal simfonice ale capodoperei lui Felix Mendelssohn Barthody, în care îşi aduc aportul artiştii lirici Melinda Duffner, Ioan Moţiu şi David Buzgău, cu experienţele sonore ale unuia dintre marile ópusuri violinistice ale literaturii mondiale. Concertul pentru vioară şi orchestră de Jean Sibelius este ópusul de deschidere al acestei seri fantastice, iar invitatul scenei de concert este violonistul Adrian Demian, muzicianul arădean cu o carieră americană.
Născut în Cluj în anul 1980 într-o familie de muzicieni, Matei Pop a urmat secţia germană a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Cluj. Apoi a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din acelaşi oraş, urmând în paralel secţiile de dirijat şi compoziţie, pe care le-a absolvit în anul 2005 ca şef de promoţie. Formaţiei sale multilaterale i se adaugă studiul mai multor instrumente – pian, trombon, flaut, percuţie, violoncel – ca şi experienţa de dirijor permanent al Orchestrei de cameră „Victor Papilian”, unde timp de şase ani (2001-2007) a asigurat atât conducerea muzicală cât şi managementul concertelor.
A efectuat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie de dirijat cu Gianluigi Gelmetti (Accademia Chigiana - Siena, Italia, 2006-2007), Zoltán Pesko (International Bartók Seminar - Szombathely, Ungaria, 2012), Peter Eötvös şi Pierre Boulez (Lucerne Festival Academy - Elveţia, 2012).
În anul 2007, după absolvirea masteratului în dirijat, devine cadru didactic al Academiei de Muzică din Cluj, predând succesiv forme, armonie, citire de partituri, clasa de orchestră. În acelaşi an îşi începe activitatea de dirijor profesionist, evoluând ca invitat la pupitrul Filarmonicilor din Cluj, Târgu Mureş, Arad, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Odorheiul Secuiesc, Ploieşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Botoşani, al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti, al Operei Maghiare din Cluj şi al Teatrului Muzical “Nae Leonard” din Galaţi precum şi al Filarmonicii din Chişinău (Republica Moldova). În repertoriul de operă, activităţile sale s-au desfăşurat până în prezent exclusiv în străinătate, fiind invitat în calitate de dirijor asistent la următoarele instituţii: Teatro Petruzzelli – Bari, Italia (Wagner: Tetralogia, 2008-2011), Oper Frankfurt - Germania (Verdi: Don Carlos, 2008) şi Associación Bilbaiana de Amigos de la Ópera - Bilbao, Spania (Strauss: Ariadne auf Naxos, 2008).
În cadrul Academiei de Muzică din Cluj este dirijor al Orchestrei studenţeşti „Antonin Ciolan” şi al Ansamblului de muzică contemporană „Ad Hoc”.
Matei Pop s-a remarcat în egală măsură şi în calitate de compozitor. Lucrările sale au fost interpretate şi înregistrate atât în ţară cât şi în străinătate, unele dintre ele fiind premiate la concursuri de compoziţie naţionale şi internaţionale.
Deţine titlul de doctor în muzicologie (2012) cu teza „Rigoare şi libertate în elaborarea secţiunii dezvoltare a formei de sonată”.
Deosebit de apreciat şi în dubla postură de dirijor şi moderator al concertelor dedicate copiilor (cu proiecte de succes la Filarmonicile din Oradea, Cluj şi Târgu Mureş, unele dintre acestea filmate şi difuzate în repetate rânduri pe posturi de televiziune locale şi naţionale), Matei Pop este un tânăr muzician ce însoţeşte talentul cu mult entuziasm şi dedicaţie.
Caracterizat în presa de specialitate ca fiind un violonist al cărui sunet, plin de culoare şi supleţe, aminteşte de cântul marilor maeştri ai viorii din trecut, Adrian Demian este un copil al Aradului, ai cărui primi paşi în studiul viorii i-au fost îndrumaţi de profesoara Dorina Cădariu şi unde la vârsta de 12 ani, şi-a făcut debutul pe scena Palatului Cultural ca solist al Filarmonicii arădene sub bagheta lui Erwin Czuczu. Un an mai târziu, o nouă colaborare cu orchestra simfonică a Filarmonicii i-a fost girată de Ion Marin. Un imens aport la formarea sa ca muzician şi violonist l-au avut profesorii Radu Bloch, Graţiela Negruţiu, Cornelia Bronzetti, Vera Eckstein, Lynn Blakeslee dar şi Filarmonica de Stat Arad, ale cărei concerte săptămânale i-au cizelat gustul pentru muzică încă din copilărie.
În decursul anilor, Adrian Demian a revenit periodic ca solist al orchestrei arădene dar şi pe scenele din Timişoara, Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Brăila. Cariera sa internaţională solistică şi camerală l-a purtat pe trei continente în ţări precum Canada, Elveţia, Franţa, Polonia, Republica Moldova, Spania, Turcia şi Statele Unite ale Americii, colaborând cu formaţii şi artişti de renume internaţional precum Boston Early Music Festival Chamber Ensemble, Kim Kashkashian, Paul Neubauer, Carol Rodland, Robert Mealy, Cynthia Roberts, Paul O’Dette, Alessio Bax şi Adam Fischer.
La doar 24 de ani, Adrian Demian a fost numit profesor de vioară la Universitatea de Muzică din Bucureşti, în acel moment fiind unul dintre cei mai tineri profesori de vioară din istoria instituţiei. În 2004 el a obţinut postul de concert-maestru al orchestrei „New Philharmonic Orchestra of Irving” din Irving, Texas, iar din 2010 urmează cursurile de doctorat ale reputatei universitaţi „Eastman School of Music” din Rochester, New York unde este concert-maestru al ansamblului baroc „Eastman Collegium Musicum”. Ca asistent al profesoarei Lynn Blakeslee şi beneficiar al unei burse întregi de studii, predă atât cursuri de vioară precum şi cursuri de metodica predării instrumentelor cu coarde în instituţiile de învăţământ preuniversitar.
Născut la Ploieşti, dirijorul Robert Daniel Rădoiaş a absolvit în anul 1995 Liceul de Artă din oraşul natal, la specialitatea interpretare instrumentală - vioară. După anii de studiu la Universitatea „Transilvania” din Braşov (1995-2000), urmează cursurile de masterat în Stilistică dirijorală, avându-i ca profesori pe Nicolae D. Bica (dirijat coral), Ludovic Bács (dirijat orchestră) şi Dan Buciu (cursuri teoretice). În iunie 2011 şi-a susţinut teza de doctorat, intitulată „Sergiu Celibidache - un fenomen muzical al sec. al XX-lea. O privire monografică”, sub coordonarea profesorului Dan Dediu-Sandu, rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Ca urmare a obţinerii unor burse a participat la cursurile de dirijat organizate de Bayerische Musikakademie Marktobersdorf (Germania) sub îndrumarea profesorului Volker Hämpfling de la Robert-Schumann-Hochschule din Düsseldorf (2003) şi la cel de al treilea Concurs Internaţional pentru Tineri Dirijori de Cor de la Viena (Austria), concurs organizat de Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien (2004).
Robert Daniel Rădoiaş a desfăşurat activităţi didactice la Facultatea de muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov (2000-2001, 2005-2006), ca îndrumător al cursului de dirijat coral din cadrul specializării Pedagogie muzicală şi la Universitatea Emanuel din Oradea (2002 -2009), în calitate de lector la disciplinele dirijat coral şi ansamblu coral.
Ca dirijor al corului mixt de cameră al Universităţii Emanuel din Oradea, în 2005 a concertat în Rusia, unde a prezentat alături de Orchestra Academică a Filarmonicii din St. Petersburg oratoriul Matthäus Passion de Johann Sebastian Bach. La conducerea aceleiaşi formaţii corale a câştigat în 2004 premiul II la Youth & Music Festival - Viena.
Din anul 2007 este dirijorul Corului academic al Filarmonicii de Stat din Arad, alături de care susţine o activitate concertistică intensă, concretizată şi în turnee în Olanda, Austria (Festivalul de Operă Sankt Margarethen) şi Franţa. La ediţia din 2011 a Festivalului Internaţional George Enescu, a realizat alături de ansamblul coral prima audiţie a simfoniei Hölderlin de Peter Ruzicka şi a Simfoniei nr.5 de George Enescu.
Melinda Duffner a studiat la Academia de muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, la clasa de canto a prof. univ. Elena Andrieş. Din anul 2009 până în 2011 şi-a continuat sub aceeaşi egidă studiile masterale, la clasa conf. dr. univ. Ramona Eremia, în vara lui 2009 participând la cursurile de măiestrie artistică ţinute la Brăila de soprana Mariana Nicolesco.
Melinda Duffner este în prezent membră a Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj Napoca, în anii precedenţi fiind cadru didactic al Liceului de artă Sabin Drăgoi din Arad şi artist liric în cadrul ansamblului coral al Filarmonicii de Stat Arad.
A abordat în concert partituri vocal simfonice de Johann Sebastian Bach - Uns ist ein Kind geboren, Cantata de Craciun BWV 142, Joseph Haydn - Nelson Messe, Wolfgang Amadeus Mozart - Requiem K. 626 şi Misa Încoronării K. 317, iar în premieră naţională, Messa Votiva de Matteo Salvi. A colaborat cu instituţii naţionale de spectacol - Filarmonica de stat Ion Dumitrescu- Râmnicu Vâlcea, Opera Maghiară - Cluj Napoca (Căsătoria secretă de Domenico Cimarosa) şi Filarmonica de Stat Arad (opereta feerie Scufiţa roşie şi prietenii ei de Nicolae Brânzeu şi Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni).
Ioan Moţiu este absolventul Facultăţii de muzică din Timişoara, unde a studiat canto clasic la clasa Anei Stan Slusar.
A colaborat cu Opera Naţională Română din Timişoara în Flautul fermecat şi Gianni Schicchi, iar rolul de tenor din Carmina Burana l-a interpretat pe scene din Salzburg (2006), Arad, Timişoara şi Craiova.
A realizat turnee de concerte în Germania, Franţa, Olanda, Austria şi Spania iar în 1999, a susţinut un concert cu arii din opere la Centrul Cultural Român din New York.
Din anul 2001 tenorul este membru al Filarmonicii de Stat Arad.
Membru al corului academic, baritonul David Buzgău a absolvit în 2006 cursurile secţiei de canto şi artă scenică ale Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca (clasa prof. Alexandru Fărcaş) şi a obţinut diploma de masterat la Universitatea Transilvania din Braşov, la clasa prof. Mariana Nicolesco.
International Institute of Vocal Arts (New York) i-a acordat în 2003 şi 2006 burse de studii pentru programele de operă de la Milano şi Tel Aviv, iar în 2006 şi 2007 a obţinut Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor respectiv Premiul Special al Juriului la Concursul Naţional de Lied Românesc.
În intervalul 2000 - 2004 a urmat cursuri de măiestrie vocală la clase îndrumate de Alexandru Fărcaş, Mariana Nicolesco, Theodore Coressi, Joan Dornemann, Mignon Dunn, John Norris, Vincent Liotta, Ion Buzea şi Ionel Pantea iar în 2006, cursuri de canto cu William Woodruff şi Dan Serbac .
Pregătirea constantă i-a prilejuit deopotrivă asimilarea unor roluri din spectacole lirice semnate Wolfgang Amadeus Mozart, Gaetano Donizetti, Gioacchino Rossini, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Georges Bizet, Charles Gounod, Frederic Löwe dar şi partituri de operă modernă din repertoriul teatrului românesc: La Cantatrice Chauve (Dan Voiculescu), D’ale carnavalului (Hary Bela), O noapte furtunoasă (Paul Constantinescu), The Secret of Don Giovanni (Cornel Ţăranu).
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅