Local

Claudiu Cristea propune ?nvelirea ?n plase de protecţie a clădirilor de pe care se desprind ornamente

27.05.2013 ⋅ 0 comentarii

Ornamentele, stucaturile și podoabele vechilor clădiri din Arad se desprind, cad în stradă, ne pun viața în pericol. I-am învățat pe copiii mei să pășească departe de fațadele frumoaselor edificii. Mi-e efectiv frică de ceea ce s-ar putea întâmpla. Ne cade Aradul în cap și nimeni nu mișcă un deget, nici proprietarii, nici primăria — ambele părți în egală măsură vinovate pentru această situație.


La prima dramă care, inevitabil, se va consuma, va începe furia belirii acestor fațade de tot ce atârnă. Pentru siguranța noastră se vor da jos frumoasele capiteluri, console, ancadramente. Atunci vor fi demolate turle, turnuri și chiar balcoane care nu mai prezintă siguranță. Primăria va trece la această "igienizare" mult așteptată de domnul primar Falcă, un om pe care, asemeni lui Ceaușescu, îl incomodează tot ce este vechi pentru că după el ar urma să rămână doar semnele glorioasei sale domnii.


Cealaltă alternativă, la fel de nocivă, este aceea în care sub presiunea și amenzile autorităților, proprietaii trec cu voioșie la reabilitarea acestor fațade. Situația financiară precară a acestor proprietari dar mai ales faptul că ei nu au o mentalitate și cultură de adevărați proprietari ar duce la mutilarea prin neștiință, ignoranță și ticăloșie a acestor bijuterii. Deja avem câteva cazuri strigătoare la cer.


Îmi permit să atrag atenția autorităților că aceste clădiri nici nu trebuie lăsate fără acele elemente care le definesc dar nici nu trebuie "restaurate" în orice fel. Atunci când reabilitarea va fi posibilă ea trebuie să se facă după toate regulile, cu acuratețe și rigoare — de fapt așa cum au fost edificate.


Dar până atunci ce facem? Cum le păstrăm integritatea fără a pune viața oamenilor în pericol? Simplu: Aceste construcții sau părți ale lor trebuiesc conservate.


Iata ce fac vecinii noștri de la Oradea. Clădirile sunt efectiv învelite în plase de protecție care garantează siguranța trecătorilor. Nimic nu se pierde. Ele așteaptă momentul în care proprietarul va deveni destul de apt financiar și destul de pregătit cultural și mental pentru a trece la o reabilitare à la carte. Pozele vorbesc de la sine.


Primăria poate trece la o operațiune asemănătoare. Nu costă nimic în comparație cu delirul fântânilor arteziene cu laser, a monumentelor kitsch "made in China" sau a repetatelor investiții fără finalitate din Ștrand.

 

Claudiu Cristea

Sursa: Observator.info

Autor: C.P ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro