EXCLUSIV Arad: Ministrul delegat Maria Grapini doreşte revigorarea turismului arădean
27.05.2013 ⋅ 0 comentarii
Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, s-a aflat, sâmbătă, în oraşul Lipova, unde a discutat cu investitorii din zonă.
''M-am aflat la Lipova într-o vizită de lucru pentru că mi-am propus să văd toate zonele din ţară care au potenţial turistic, iar Lipova este una dintre aceste zone. Mă bucur că la discuţii a participat un număr atât de oameni, iar discuţiile au fost interactive, oamenii ridicând o serie de probleme care îi preocupă. (...) Una dintre problemele cel mai des ridicate a fost cea a infrastructurii rutiere, drumurile judeţene din zonă aflându-se într-o stare foarte proastă'', a declarat pentru AGERPRES ministrul Maria Grapini, la finalul întâlnirii.
Ea a adăugat că în calitate de ministru a fost esenţial să constate starea în care se află turismul arădean şi să încerce să găsească soluţii pentru revigorarea acestuia.
''Sigur, nu voi putea face acest lucru singură, ci împreună cu autorităţile locale. Aştept acum să se vină cu un proiect legat de revigorarea Staţiunii Lipova, unde, de fapt, este vorba de un turism integrat - cultural, istoric, balnear, etc... Aştept să se vină cu proiecte în acest sens, pentru a vedea ce se poate face pentru revigorarea Staţiunii Lipova, dar şi a Staţiunii Moneasa, pentru a revigora turismul din acest judeţ'', a precizat ministrul Maria Grapini.
În altă ordine de idei, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism a spus că, în afara problemelor ce ţin de ministerul pe care îl conduce, preia şi probleme ce ţin de alte ministere, pe care le transmite spre competentă rezolvare colegilor săi din Guvern.
''Atunci când transmit aceste probleme colegilor, dau şi soluţii de rezolvare, deoarece pe mine mă interesează rezolvarea acestor probleme, pentru că la urma urmei, în Guvern trebuie să acţionăm ca într-o echipă. Unele dintre problemele care mi s-au ridicat la Lipova sunt probleme legislative, pe care bineînţeles că le vom discuta în Guvern. Dacă nu, legislaţia poate fi modificată în Parlament, însă am văzut că sunt legi care fost promovate la Parlament de ani de zile, fără însă a fi puse în discuţie. Pe mine mă interesează ca aceste legi să fie deblocate şi să înceapă să funcţioneze'', a adăugat ministru Maria Grapini.
După încheierea întrunirii la care a luat parte, ministrul Maria Grapini a făcut o vizită în staţiunea Lipova.
Sursa: Observator.info
Autor: AGERPRES ⋅