Local

Soţ şi soţie, morţi ?ntr-un accident pe DN 7 după ce maşina ?n care erau a intrat sub un TIR

27.05.2013 ⋅ 0 comentarii

Două persoane din Bucureşti, soţ şi soţie, au murit, luni dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN7, în judeţul Arad, după ce autoturismul în care se aflau a intrat sub un TIR, traficul rutier în zonă fiind blocat aproximativ două ore şi jumătate.

Accidentul, în care au fost implicate un autoturism şi un TIR, a avut loc între localităţile arădene Ilteu şi Toc.

Potrivit poliţiştilor arădeni, în autoturism se afla un cuplu din Bucureşti, fiind vorba despre un bărbat de 36 de ani şi o femeie de 30 de ani. Cei doi se deplasau spre frontiera cu Ungaria.

"Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi din cauza neatenţiei în conducere, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului într-o curbă, autoturismul ajungând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un automarfar", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce.

Autoturismul a intrat sub cabina TIR-ului, fiind distrus în mare parte, astfel că cei doi soţi au murit pe loc.

Şoferul automarfarului a suferit răni uşoare, nefiind necesară internarea acestuia.

La faţa locului a intervenit un echipaj de descarcerare, care a scos victimele din autoturism.

În urma accidentului, tarficul pe DN 7, în zona accidentului, a fost blocat aproximativ două ore şi jumătate.






Drumul Naţional 7, care face legătura între Arad şi Deva, a fost blocat, luni dimineaţă, după ce un autoturism s-a izbit de un TIR. Potrivit Centrului Infotrafic, cele două persoane care se aflau în autoturism şi-au pierdut viaţa.

UPDATE: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul auto pe DN7 a fost reluat în condiţii normale în judeţul Arad, în jurul orei 8.20.

Centrul Infotrafic, din Inspectoratul General al Poliţiei Române, informează că din cauza unei coliziuni frontale între un autotren şi un autoturism, DN7 Arad – Deva este blocat pe ambele sensuri între localităţile arădene Ilteu şi Toc, aproape de limita cu judeţul Hunedoara.

Potrivit primelor informaţii, cei doi ocupanţi ai autoturismului şi-au pierdut viaţa.

Sursa: Observator.info

Autor: adevarul.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro