Exploatarea gazelor de șist, un pericol pentru hrana și apa arădenilor
06.06.2013 ⋅ 0 comentarii
Exploatarea gazelor de șist reprezintă un mare interes în acest moment pentru zona Aradului. Zona afectată de aceste lucrări ar urma să se întindă pe o suprafață de 55.000 hectare, teren „mort” în cazul în care se va dinamita pentru a obține gazele de șist.
Dimitrie Muscă, directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, se opune exploatării și spune că efectele sale pot fi dezastruoase pentru Arad. „Pentru a exploata gazele de șist este necesară folosirea unei tehnici numite fractură hidraulică, ceea ce se traduce prin operațiuni seismice.
Dacă vor avea loc aceste lucrări, atunci 55 de mii de hectare din județul Arad vor fi distruse, acolo nu se va mai putea face agricultură. Și nu va fi afectat doar Curticiul așa cum se credea. State precum Franța sau Anglia au interzis această activitate, datorită cutremurelor care erau tot mai dese. De asemenea și Germania s-a opus tehnicii de fractură hidraulică, invocând problema densității mari a populației. Oamenii sunt mințiți și li se spune că există deja semnături ale altor agricultori care au fost de acord să-și cedeze pământul, dar nu este așa. Sunt doar încercări disperate de a pune mâna pe respectivele terenuri”, a declarat Dimitrie Muscă.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅