Localitatea Şiştarovăţ, din judeţul Arad, este după toate aparenţele cea mai rentabilă din România! Ea încasează din taxe şi impozite locale suma de 11.728 lei/locuitor! La polul opus se situează localităţi care nu reuşesc să încaseze mai mult de 50 de lei. Paradoxal, dacă cea mai eficientă administraţie locală este în judeţul Arad, tot acolo este şi una dintre cele mai ineficiente: Vinga este a treia localitate din coada clasamentului eficienţei, reuşind să colecteze doar 16% din sumele necesare acoperirii cheltuielilor pe care le are!

În sistemul politic şi administrativ din România se cultivă o dependenţă financiară a localităţilor faţă de aparatul şi resursele centrale. Doar o zecime dintre cele 3.200 de localităţi din România îşi acopera integral din venituri proprii cheltuielile de funcţionare! Primăriile şi instituţiile cu atribuţii în domeniu, Direcţiile de taxe şi impozite, nu îşi asumă obligaţia de a forma o cultură a respectării disciplinei fiscale, rezumându-se la a aplica sanctiuni.

Legea insolvenţei administraţiilor locale este binevenită în cazul în care se doreşte limitarea exceselor făcute de primarii iresponsabili ai unor localităţi care nu au bani pentru utilităţi, dar antamează datorii mari pentru diverse proiecte, mai mult sau mai puţin fanteziste. La nivelul ţării cel puţin 90 de municipii, orase şi comune, dintre care  peste jumătate se află in regiunea de Nord-Est a ţării (mai ales în judeţele Vaslui, Botoşani, Bacău, Iaşi şi Neamţ), nu îşi acoperă nici  un sfert din cheltuielile administrative. Între cele 90 de localităţi indicate de IPP majoritatea sunt comune, însa există şi orase şi chiar un municipiu (Odorheiu Secuiesc) care nu îşi pot asigura nici 1/4 din buget.

Institutul consideră că "politica păguboasă practicată de toate Guvernele României de până acum - de a trimite bani unor localităţi incapabile să încaseze contribuţiile de la propriii locuitori - este profund incorectă faţă de toţi cetăţenii acestei ţări care fac eforturi să îşi plătească taxele şi impozitele locale". În mod normal, Guvernul trebuie să oprească finanţarea acestor localităţi din bugetul de stat, pentru că altfel suntem în situaţia în care devenim cu toţii sponsorii orgoliului câte unui politician nepăsător.

România are astăzi aproape 3.200 de localităţi (mai multe decât Polonia - 2.800, la o populaţie pe jumătate faţă de aceasta). Cheltuielile de funcţionare anuale se ridică în medie la aprox. 1 milion lei/an la o comună.

Situaţi nu este mult mai fericită în cazul celor care colectează din resurse proprii o treime sau chiar jumătate din banii necesari funcţionării, dar asta nu îi impiedică să facă cheltuieli care depăşesc de sute de ori veniturile pe care sunt capabile să le colecteze. Aceste unităţi sunt moarte din naştere, dar nu se predau. Ele preferă să exercite presiune permanentă pe Consiliile Judeţene şi pe Guvern, pentru a obţine bani prin diferite alte canale. Constatarea a fost făcută şi de Institutul pentru Politici Publice (IPP), care a observat că doar în ultimul an, Guvernul a transferat acestor localităţi sărace peste 65 milioane euro din bugetul de stat.

"Doar 50 de lei reprezintă valoarea medie a veniturilor proprii (provenind din taxe şi impozite locale) pe cap de locuitor în unele dintre aceste comune (ex: Holboca - judeţul Iaşi, Vidra - jud. Vrancea), în timp ce altele colectează şi de 200 de ori mai mult  (Şiştarovăţ, jud. Arad - 11.728 lei/locuitor, Secaş, jud. Timis - 8351 lei/locuitor)", se arată intr-un raport al IPP.

Deşi nu reuşesc să colecteze nici banii de salarii pentru angajaţii primăriei, asta nu împiedică comunele sărace să facă demersuri pentru a obţine bani prin diferite alte canale (ex: fondul de rezervă, fonduri speciale ale ministerelor). Ele sunt ţinute în viaţă artificial, imaginea pe care trebuie să ne-o imaginăm fiind cea a unui bolnav care, dacă ar fi decuplat de la aparate, ar înceta imediat din viaţă. Practic, aceste primării nu ar exista fără fondurile de la Consiliul Judeţean şi Guvern, nu şi-ar putea ilumina străzile, pava aleile, plăti poliţistul comunitar sau agentul agricol, ca să nu mai vorbim de primar şi de consilieri.

În ultimii 10 ani au apărut 22 de localităţi noi firave, motivate de ambiţia politică a unor parlamentari inconştienţi ori preşedinţi de consilii judeţene îndârjiţi să se răzbune pe câte un primar. Unele dintre ele nu au capacitatea să reziste economic nici măcar la limita de jos, aşa cum observă şi IPP.

O cauză a acestei probleme o reprezintă nivelul foarte mic al colectării taxelor şi impozitelor, chiar şi în cazul unora dintre municipiile mari. În reşedinţele de judeţ se colectează, potrivi IPP, în medie, aproape 70% taxe şi impozite, cu un nivel mediu de 200 lei pe cap de locuitor (cea mai slaba rată de colectare fiind - din cifrele oficiale colectate de IPP - la Drobeta Turnu Severin, Slobozia şi Timişoara), 53% - la oraşe şi numai 30% - la comune.

Peste media naţională (67%) în ceea ce priveşte ponderea veniturilor provenind din taxe şi impozite în totalul veniturilor localităţii sunt Sibiu şi Ploieşti, respectiv oraşele din judeţele Argeş, Ilfov şi Constanţa.

“Responsabilitatea faţă de situaţia de faţă aparţine administraţiei centrale. Niciun Guvern nu a fost dispus să îşi asume o decizie de eficientizare a costurilor publice renunţând la transferurile, pe diferite canale netransparente, de bani publici pentru localităţi care dovedesc o incapacitate incontestabilă de auto-susţinere a cheltuielilor minime de funcţionare”, spune raportul IPP.

Asta până acum. Guvernul Ponta a aprobat pe 21 mai o Ordonanţă de urgenţă privind "insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale", adică insolvenţa oraşelor, comunelor şi judeţelor, însă nu se ştie câte localităţi sunt în situaţia de a intra în faliment la întreg nivelul ţării. Noua lege spune că localităţile intră în insolvenţă dacă au datorii mai vechi de 120 de zile reprezentând peste 50% din bugetul general sau nu s-au achitat obligaţiile salariale. În cazul oraşelor mari nu se pune problema intrării în insolvenţă. Însa legea îi va tempera pe edilii cei care demarează proiecte mari fără să aibă bani prevăzuţi în buget şi rămân la sfârşitul anului cu datorii foarte mari.

 Pe de altă parte, nu este foarte clar ce se întâmplă în situaţia în care primăriile ajung să aibă datorii tocmai pentru că statul nu decontează la timp lucrări publice contractate de localităţi. De pildă, la reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe există facturi nedecontate încă din anul 2011, pentru că banii care ar fi trebuit viraţi administraţiilor locale au fost folosiţi în alte scopuri la Bucureşti. Există, aşadar, premiza ca tocmai instituţiile centrale să fie factorul declanşator al falimentului unei localităţi. Va reprezenta aceasta un motiv de derogare de la lege?!

În mod evident, România are nevoie de o reformă administrativă. Sunt prea multe guri de hrănit şi prea multe supape prin care se scurg banii. Doar că legea trebuie foarte bine gândită, să nu ajungem, ca de atât de multe ori în ultimii ani, să emitem un act normativ fără norme metodologice de aplicare ori ca, în momentul când vrem să punem în aplicare ce ne-am propus, să ne trezim că proiectul nu este viabil şi trebuie să o luăm de la capăt, pierzând timp preţios şi bani mulţi.

Sursa: Observator.info