Local

Falcă a fost achitat de ICCJ!

18.06.2013 ⋅ 0 comentarii

UPDATE 2

Primarul Aradului a dat un comunicat de presă ieri după-amiaza, în care îşi spune punctul de vedere referitor la achitare: "Astăzi, 17 iunie 2013, încercările prin care am trecut în ultimii şase ani, ca om, ca  primar al Aradului şi ca politician, au luat sfârşit. Au fost ani foarte grei, iar a spune că decizia de azi a justiţiei îmi aduce bucurie ar fi poate prea mult. Pot spune însă că trăiesc un moment în care încrederea mi-a fost răsplătită. Pentru că, în aceşti ani, fiind profund ataşat valorilor creştine, nu am încetat nici o clipă să am încredere. Să cred în dreptatea cu care ştiam că bunul Dumnezeu va pune capăt încercărilor mele. Să mă încred în oamenii care mi-au fost alături tot timpul, chiar şi atunci când au fost şi ei aspru şi pe nedrept judecaţi de acuzatorii mei. Ca om de dreapta, nu am încetat nicio clipă să am încredere în domnia legii, ştiind că adevărul va ieşi în cele din urmă la iveală.

Credinţa şi speranţa m-au ajutat să merg mai departe. În ciuda încercărilor, am rămas un primar apropiat de comunitate, un administrator corect şi eficient, aceşti şase ani suprapunându-se cu cea mai bună perioadă de dezvoltare a Aradului. Am simţit tot timpul sprijinul cetăţenilor, care au apreciat mereu împlinirile oraşului, lucrurile concrete şi benefice pe care le-am realizat împreună, şi nu intrigile, supoziţiile şi acuzaţiile care s-au dovedit astăzi nefondate. Multumesc si celor care s-au rugat pentru mine si au crezut in dreptate si adevar. Astăzi,  împreună cu cetăţenii, privim în urmă cu satisfacţia muncii bine făcute. E o satisfacţie pe care aş vrea să o împărtăşesc şi cu cei care s-au îndoit de mine sau chiar m-au acuzat. Pentru că azi, bunul Dumnezeu a rânduit o zi a iertării: ştiu că dreptatea făcută celui nedreptăţit nu poate fi deplină decât dacă e însoţită de iertare şi rugăciune pentru cei care m-au acuzat fără temei.

E un agajament pe care mi-l asum astăzi cu speranţă reînnoită. Speranţa că fiica mea, care s-a născut în anul în care procesul meu începea, nu va trebui să crească mai departe cunoscând umbrele de îndoială care au fost aruncate pe nedrept asupra tatălui ei. Toate s-au limpezit astăzi, iar fiica mea va putea să mă privească aşa cum orice fiică trebuie să-şi privească tatăl: ca pe un om corect şi credincios principiilor sale".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat pe Gheorghe Falcă, astăzi, în procesul său de corupţie. A fost ultima instanţă care a judecat acest caz, concluzia justiţiei fiind că Gheorghe Falcă este nevinovat. Au fost achitaţi şi toţi ceilalţi inculpaţi.

UPDATE: Falcă: Mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în nevinovăţia mea!

Primele cuvinte ale lui Gheorghe Falca despre sentinta au fost scrise pe pagina sa de facebook:

Cred că Justiţia s-a dovedit echilibrată şi a dat o sentinţă normală, în concordanţă cu probele şi declaraţiile din dosar. Mulţumesc tuturor celor care au fost împreună cu mine în aceşti şase ani şi au avut încredere în nevinovăţia mea!

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro