Local

Dentiştii din Rom?nia ar putea avea mai mulţi pacienţi; preţurile lor sunt şi la jumătate faţă de UE

05.07.2013 ⋅ 0 comentarii

Medicii dentişti din Romania vor avea mai mulţi pacienţi străini după intrarea in vigoare a Directivei europene privind asistenţa medicală transfrontalieră, întrucât în România preţurile sunt în multe cazuri la jumătate din cele practicate în alte ţări din UE.

Declaraţia a fost făcută de decanul Facultăţii de Stomatologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi, Norina Forna, la Congresul Internaţional al Societăţii Române de Reabilitare Orală, desfăşurat de joi până sâmbătă în Capitală.

Intrarea în vigoare a Directivei europene privind asistentă medicală transfrontalieră va prezenta un avantaj pentru medicii dentişti români, care vor primi mai mulţi pacienţi în cabinetele lor, potrivit Norinei Forna.

"Beneficiile vor fi uriaşe. Pentru pacienţii străini, costurile tratamentelor în România sunt la jumătate faţă de cele din ţara lor. Astfel, în ceea ce priveşte implantologia, preţurile variază în străinaătate între 1.000 şi 2.000 de euro, în timp ce în România ele se situează între 500 şi 600 de euro. Lucrările protetice din ceramică costă în alte tări între 500 şi 1.000 de euro, în timp ce în România ele sunt de 200 - 250 de euro", a mai spus Norina Forna.

Directiva va intră în vigoare în luna octombrie a acestui an.

Călin Alexandru, director în cadrul Ministerului Sănătăţii, a precizat că, în prezent, la Ministerul Sănătăţii se lucrează la un proiect legislativ privind implementarea acestei directive.

"Având în vedere faptul că deja în România există un număr foarte mare de pacienţi din străinătate care apelează la serivicii stomatologice, se creează posibilitatea ca, pe lângă plăţile pe care le asigură în mod direct pacienţii, să existe şi o formulă de decontare prin sistemele de asigurări sau prin sistemele lor naţionale de sănătate. E o perspectivă ce aduce şi riscuri, dar şi oportunităţi. Vor exista multe oportunităţi pentru sistemul de sănătate de asistenţă stomatologică", a declarat Călin Alexandru.

Pe de altă parte, Norina Forna atrăgea atenţia, tot joi, la congres, că preţul tratamentelor stomatologice ar putea creşte prin introducerea frezelor dentare de unică folosinţă.

Dentiştii poartă discuţii cu autorităţile pentru folosirea frezelor dentare de unică folosiţă în cabinete, mai ales în condiţiile în care din octombrie intră în vigoare Directiva europeană privind asistenţa medicală transfrontalieră.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro