Local

Arad: Bărbat arestat după ce a atacat două femei ?n casă, lovind-o pe mamă şi viol?nd-o pe fiică

26.07.2013 ⋅ 0 comentarii

Un bărbat din judeţul Arad a fost arestat preventiv, joi, fiind suspectat că a atacat două femei - mamă şi fiică - în locuinţa acestora, lovind-o pe mamă, iar pe fată ducând-o cu forţa într-un lan de porumb, unde a violat-o.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Parchetul Tribunalului Arad, atacul a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, în satul Caporal Alexa, care aparţine de oraşul Sântana, victimele fiind două femei, mamă şi fiică, care erau singure acasă.

Astfel, bărbatul, mascat cu un tricou, a intrat în locuinţă, a lovit-o pe mamă cu un obiect dur, după care a luat-o în braţe pe fiica acesteia şi a dus-o într-un lan de porumb situat la circa 1,7 kilometri de locuinţă. Acolo, el a constrâns-o pe fată să întreţină un raport sexual, se arată în comunicat.

Procurorii nu precizează vârstele victimelor şi nu vor să ofere mai multe informaţii în această fază a cercetărilor.

Suspectul a fost reţinut la scurt timp, iar joi dimineaţă a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Chişineu-Criş, care au decis arestarea preventivă pentru 29 de zile, pentru mai multe infracţiuni: loviri sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu şi viol.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro