Constantin Talmaciu, arădeanul cu flaut de aur, solist la Viena!
31.07.2013 ⋅ 0 comentarii
Constantin Talmaciu este una dintre acele personalităţi ale culturii arădene despre care nu se vorbeşte foarte mult la ea acasă, însă este extrem de apreciată în străinătate. O dovadă a profesionalismului său este că va concerta joi, 2 august, de la ora 20.30, la Domul Sf. Ştefan (Stephansdom), din Viena. De altfel, Constantin Talmaciu este foarte preţuit la Viena, iar filarmonica cu care se află sub contract i-a donat un flaut de aur, în semn de recunoştinţă pentru măiestria şi seriozitatea sa.
Constantin Talmaciu s-a născut în anul 1963 în Deleni / Vaslui. În anul 1973 își începe studiul muzical la Liceul de muzică din Iași, iar în anul 1986 își obține diploma de absolvent al Conservatorului de muzică ”George Enescu” din același oraș. Concertul susținut în calitate de solist acompaniat de prestigioasa Orchestră simfonică a Filarmonicii ”Moldova” din Iași cu ocazia absolvirii conservatorului, având în program Concertul pentru flaut și orchestră în sol major de W.A.Mozart a constituit pentru tânărul flautist un auftact la strălucita carieră muzicală pe plan național și internațional care a urmat. Obținerea premiului I la două concursuri naționale, în 1982 la Festivalul Național al Muzicii Românești și în 1984 la Festivalul Artei și Creației Studențești/ București a demonstrat valoarea profilului său muzical.
De la angajarea sa în anul 1987 ca prim flautist în Orchestra simfonică a Filarmonicii din Arad Constantin Talmaciu a desfășurat o intensă activitate solistică și camerală. Au urmat apariții solistice în aproape toate sălile de concert din România dar și în străinătate la Budapesta, Solnok, Viena, Baden bei Wien, Dueseldorf, Sevilla, Cordoba, Barcellona, Ferrara, Stockholm.
Din anul 1993 este membru al orchestrei Europasymphony ocupând poziția de prim flautist. De asemenea este membru al formație camerale Trio Presto. Alături de numeroase înregistrări la radio și televiziune realizate atât în România cât și în Italia, a înregistrat pentru Arte Nova Bertelsmann Muenchen 5 CD-uri în calitate de solist: W.A. Mozart - Concertele pentru flaut și orchestră KV 313 și 314; Concertul pentru flaut și harpă KV 299; Cvartetele cu flaut (Integral); Saverio Mercadante - Concertul pentru flaut și orchestră în mi minor; G. Rossini - Cvartetele cu flaut (Integral).
Începând din anul 1998 Constantin Talmaciu este membru al orchestrei vieneze Wiener Residenz Orchester unde este invitat în mod frecvent să preia partituri solistice .
În Catedrala Sfântul ştefan din Viena flautistul arădean a fost invitat să preia partitura solistică a Suitei în si minor pentru flaut și orchestră de J.S.Bach. Publicul arădean va avea ocazia să asculte aceeași lucrare, în aceeași interpretare, patru săptămâni mai târziu, în cadrul Concertului cameral nocturn de închidere a stagiunii estivale a Teatrului de Vară din Arad, care va avea loc în seara zilei de 28 august, începând cu orele 21.
Constantin Talmaciu este, fără îndoială, unul dintre arădenii care fac cinste comunităţii noastre, peste graniţă. Măcar dacă ar fi mai mulţi ca el!
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅