Aproape 7000 de spectatori la Zilele Orașului Chișineu Criș!
05.08.2013 ⋅ 0 comentarii
Locuitorii din Chișineu Criș s-au mobilizat cu mic, cu mare, pentru Zilele Orașului. Sâmbătă seara și duminică aproape 7000 de oameni au petrecut pe stadion, după ce dimineața a avut loc deja tradiționala tragere la sorți pentru biciclete, urmată de parade și concursuri pentru toate vârstele.
”A fost un eveniment reușit, oamenii l-au gustat din plin. Ne-am străduit să realizăm și un program artistic diversificat, cu muzică populară și muzică ușoară, cu capete de afiș care au atras un număr mare de participanți de la Chișineu Criș, Nădab, dar și localități limitrofe”, ne-a declarat Gheorghe Burdan, primul orașului.
Atmosfera a fost atât de bună, încât oamenii nu se mai îndurau să plece spre casă, chiar dacă a doua zi urma să meargă la muncă. Nu a lipsit, desigur, serbarea câmpenească cu oferta de târg și bucatele la grătar. A fost o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului, una de bună calitate și care a fost susținută și de vremea favorabilă.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅