Lacul din Arad, sufocat de alge. Primăria e depăşită de situaţie, vizitatorii sunt dezgustaţi
07.08.2013 ⋅ 0 comentarii
Lacul artificial din centrul Aradului este mai curand o pata pe imaginea orasului, decat un punct de vizitare in care s-au investit milioane de euro.
Dupa ce intr-o vreme pluteau gunoaiele pe Lacul „Padurice”, acum algele acopera tot luciul apei. Aspectul lacului e departe de a fi pe gustul sutelor de vizitatori atrasi in fiecare zi de fantana arteziana inaugurata anul trecut.
„Este dezgustator sa vezi asa ceva intr-un loc de agrement. Apa e mizerabila si probabil din aceasta cauza s-au extins algele in mod excesiv”, spune o aradeanca aflata in trecere.
Ocazional, pe apa mai poate fi vazuta o barca din care muncitorii incearca sa adune gunoaie si alge, insa Primaria e depasita de situatie.
Purtatorul de cuvant al institutiei, Corina Draghici, nu a putut oferi un punct de vedere referitor la masurile ce pot fi luate pentru a schimba imaginea lacului, pentru ca functionarii responsabili sunt plecati in concediu.
Biologii afirma insa ca astfel de alge se înmultesc excesiv atunci cand exista dezechilibre in ecosistem.
Gabriel Herlo, biolog: „Cel mai probabil este vorba de o specie din genul Hydrilla, ce se intalneste in mod natural si spontan pe cursuri de apa lentice (necurgatoare sau slab curgatoare). Daca apare un dezechilibru, aceasta specie se inmulteste determinand invazii ale arealului respectiv”.
Biologii afirma ca solutia cea mai buna pentru municipalitate este sa indeparteze mecanic aceste alge, avand in vedere ca la tratamentele chimice trebuie sa se tina cont si de vietatile subacvatice sau de alte plante care formeaza ecosistemul. Cu alte cuvinte, tot ce mai trebuie sa faca Primaria e sa puna barcile pe apa si oamenii la treaba.
Sursa: Observator.info
Autor: Pro TV ⋅