Sport, natură şi cultură pe 10 august la Căsoaia
08.08.2013 ⋅ 0 comentarii
Staţiunea Căsoaia va găzdui pe 10 august două evenimente grupate sub deviza „sport, natură şi cultură”.
Primul dintre ele este a doua ediţie a concursului dedicat bicicliştilor, „Căsoaia Bike Race”. Anul acesta vor fi trei probe, una de 40 de kilometri (destinată adulţilor) una de 12 kilometri (destinată persoanelor cu vârsta minimă de 14 ani) şi una de 1 kilometru, rezervată copiilor. Primele două curse au ca traseu ruta Căsoaia – Arăneag – Căsoaia. Înscrierile se pot face până pe data de 8 august pe site-ul experientamultisport.ro sau la sediul Centrului Cultural Judeţean. Se vor acorda câte trei premii la fiecare categorie pentru ocupanţii primelor trei locuri, atât la masculin cât şi la feminin.
Distracţia va continua seara pentru că aici va avea loc „Căsoaia Music Fest”. Pe scenă vor urca, printre alţii, Recul, Daniel Julean, Nelu Pitic şi prietenii, Adrian Vinu, B-Ton Experimental şi Adi Manolovici.
Sursa: Observator.info
Autor: GJ ⋅