Andrei Ando: - Discutăm cu proprietarul bazei de agrement de la Şofronea, domnul Daniel Negrea, despre investiţiile sale, perspectivele acestei zone şi despre ceea ce s-a întâmplat de la preluarea castelului de la Şofronea, a ştrandului şi până la devenirea lor ceea ce sunt ele astăzi, un punct de reper pentru arădeni.

Daniel Negrea: - Este foarte corect cum aţi spus, că este vorba despre o bază de agrement, pentru că ştrand este un termen mai larg. Zona de agrement de la Şofronea este deosebit de frumoasă datorită oazei de linişte pe care o găsim aici. Când am început investiţiile, în urmă cu vreo 16 ani, ne-am gândit să facem ceva deosebit, să oferim ceva distinct față de ceea ce se oferea atunci în alte baze de agrement. Ne-am gândit să oferim o zonă de agrement, de linişte, un loc în care să fie interzisă băutura alcoolică, lumea să poarte costumaţie decentă şi să ne putem bucura de tot ceea ce este în jurul nostru.

Andrei Ando: - Vom reveni asupra acestor aspecte pentru că există foarte mulţi oameni care nu concep să se simtă bine fără o mică tărie lângă ei, sau doamne şi domnişoare care vor să fie în trend cu ceea ce văd la televizor şi abandonează foarte multe obiecte vestimentare în ideea de a se bronza uniform şi de a plăcea cât mai multor domni din jurul lor. Aş dori însă să insistăm pe ceea ce însemna această bază de agrement în momentul în care dumneavoastră aţi preluat-o. Cum aţi găsit ceea ce este acum în jurul nostru, acest loc minunat de la Şofronea?

D.N.: - Dacă răscolim arhivele găsim înscrisurile, fotografiile, peliculele filmate atunci. Aici totul a fost, într-un termen mai dur, dezastru. Când am venit, am plantat peste 1160 de arbori şi arbuşti, din 42 de specii. Îi avem catalogaţi, nominalizaţi în limba latină, de domnul Truţă de la Muzeu. O să fac şi un afiş special ca oamenii să citească şi să ştie de ce se pot bucura aici.

A.A.: - Aţi creat aici un parc dendrologic.

D.N.: - Da. Am avut şi o pepinieră specială, pentru că foarte mulţi puieţi i-am crescut noi. Dacă ne gândim că investiţiile în igienizarea locului au fost foarte mari, atunci putem să apreciem odată în plus ceea ce vedem în jurul nostru.

A.A.: - Dar ce aţi găsit aici? Era o construcţie într-adevăr spectaculoasă, pentru că a aparţinut familie Purgly. Cred că se cuvine să facem o incursiune în istorie. Locul acesta este important chiar pentru istoria Europei, pentru că aici s-a consumat un eveniment de mare notorietate în viaţa comunităţii arădene şi cu relevanţă pentru bătrânul continent.

D.N.: - Este adevărat. Familia Purgly, cea care a deţinut acest domeniu, cu suprafaţa de 460 de hectare de pământ, ferme de animale, plantaţii de viţă de vie, pomi fructiferi, a deţinut şi acest conac. Familia Purgly din Șofronea a fost al patrulea contribuabil al judeţului Arad şi a lăsat ceva în urma ei. A fost principalul sponsor al ridicării Bisericii Roşii din Arad. Aici, la Șofronea, a cerut mâna soției sale amiralul Horthy Miklos (pe atunci însă era doar un tânăr ofițer), viitorul guvernator al Ungariei.

A.A.: - Se spune că bătrânul Purgly şi-a pierdut viaţa într-un mod nefericit în Biserica Roșie, a fost închis de comunişti în subsol şi lăsat să moară de foame şi de sete.  

D.N.: - Întâi l-au izolat pe Purgly şi l-au dus la Târgu Jiu, după care l-au readus la Arad. La Șofronea a fost instaurată pentru prima dată cooperativa agricolă de stat, care a funcţionat vreo doi ani, până când a venit cooperativa agricolă de producţie, CAP, şi a urmat o perioadă ”înfloritoare” în alte domenii, de dezastru pentru acest patrimoniu. Când eu am venit aici, era dezolant. Grinzile, acoperişul, şarpantele, uşile au fost băgate pe foc. În conac mormanul de gunoi avea o înălţime de 80 de cm!

A.A.: - Domnule Negrea, dumneavoastră i-aţi spus conac, i-aţi spus şi castel, eu îi spun doar castel pentru că aşa a intrat în conştiinţa civică arădeană. De când datează acest stabiliment?

D.N.: - Stabilimentul, conform datelor pe care le avem noi de la muzeu, este din anul 1889, dar zona şi dezvoltarea ei datează din 1789. Dacă ne uităm atent observăm că construcţiile de aici au fost edificate pe perioade, există diferențe de stil.

A.A.: - Dumneavoastră, împreună cu familia, aţi venit, aţi constatat ce este aici şi nu v-aţi speriat de dezastrul de care vorbeaţi mai devreme, ci aţi văzut potenţialul zonei. Aţi văzut ceea ce poate deveni, prin dezvoltare, sub mâna unui om gospodar. Care au fost intenţiile dumneavoastră în momentul preluării acestui domeniu?

D.N.: - Bineînţeles că în momentul preluării, am luat de fapt pagina de istorie. Nu ştiam că o să dezvolt zona de agrement. Ştiam despre prospecţiunile de apă geotermală, care s-au făcut în perioada 1978 –1982, dar nu ştiam dacă o să reuşesc să exploatez zona. În momentul în care am început să investesc la Şofronea puteam să cumpăr două magazine universale, dar am fost pasionat de istorie şi am şi un motto personal: „ceea ce lăsăm în urma noastră este mai grăitor decât cine am fost noi”. Ne ducem rând pe rând, dar ceea ce lăsăm în urma noastră rămâne. Cineva îmi spunea că despre mine se va discuta o sută de ani. Nu ştiu dacă se va discuta o sută de ani, zece ani, dar sunt bucuros de ceea ce las în urma mea. Am investit aici mult, iar primul lucru a fost să salvăm patrimoniul de la dezastru. Am refăcut acoperişul, turnurile, sala mare. Am avut aici o conferinţă deosebită de istorie, filosofie, arhivistică, iar după aceea ne-am apucat şi de exploatarea zăcământului. A fost un lucru deosebit de greu, dacă ne gândim că am forat la peste 900 de metri, dar ne bucurăm că suntem binecuvântaţi de Dumnezeu cu această apă geotermală terapeutică.

A.A.: - Care sunt planurile dumneavoastră de viitor legate de acest castel?

D.N.: - Dorim să dezvoltăm anexele. Am făcut câteva investigaţii, în sensul că am dorit să mă documentez şi m-am dus la spitalele din zonă să vedem cam cât durează o recuperare pentru cei cu diferite afecţiuni. Ne gândim la cei care sunt afectaţi de un accident, la cei de vârsta a doua, a treia, care au nevoie de recuperare, de fizioterapie. Şi am văzut că timpul de aşteptare este între şase săptămâni şi zece săptămâni şi ne-am gândit ca următoarea investiţie ce am putea să o facem să fie într-o fizioterapie, ştiind că apa are încărcături de săruri minerale de 1,8 grame dispersate în masa unui litru, care creează o vasodilataţie foarte puternică. Tratamentul fizioterapeutic aplicat în continuare ar fi excepţional.

A.A.: - Vă gândiţi şi la facilităţi de cazare? Acesta ar fi deja un mare pas în faţă în ceea ce priveşte punerea în valoare a zonei.

D.N.: - Facilităţi de cazare cred că s-ar impune în momentul în care o să avem fizioterapie pentru persoanele care suferă de afecţiuni. Sigur că dacă o persoană vine la tratament aici trebuie să-i acordăm o locaţie de cazare unde să poată sta 10 zile, două săptămâni etc. Dar totuşi noi suntem în talpa Aradului...

A.A.: - Sunteţi un cui în talpa Aradului, ţinând cont de câţi vin din Arad, aici, la Şofronea să-şi petreacă timpul liber, în detrimentul bazelor de agrement din municipiu.

D.N.: - Într-adevăr! Dar referitor la cei care vor să se cazeze, ei pot opta pentru Arad. Noi am încercat să oferim doar posibilitatea de tratament, pentru moment.

A.A.: - Spuneam că acest castel este un obiectiv de interes european şi un monument istoric în acelaşi timp. Care a fost  implicarea statului român şi chiar a statului maghiar, dacă ne referim la faptul că aici, Miklos Horthy şi-a cerut soţia de nevastă, de aici a condus-o la altar, la biserica reformată din municipiul Arad? Sunt în vreun fel interesate autorităţile de la nivelul celor două state de ceea ce se întâmplă aici? Să vină să stea alături de dumneavoastră, poate cu consiliere, poate cu un sfat sau cu nişte bani?

D.N.: - Dacă îmi permiteţi aş dori să fac o divagaţie de subiect care sper să nu deranjeze pe nimeni. Am avut foarte mulţi vizitatori şi, spre surprinderea mea, foarte mulţi au venit din Ungaria. Au venit familii însoţite de tineri, până în 25 – 30 de ani, am vorbit cu ei în engleză şi au rămas foarte impresionaţi. Anul acesta am avut un grup de vizitatori din Ungaria, din parlamentul maghiar şi chiar un grup de la o judecătorie din Budapesta. S-au anunţat că vin, i-am primit cu drag, le-am oferit un dineu şi m-au întrebat despre ceea ce cunosc despre Miklos Horthy. Au rămas surprinşi când le-am povestit ceva despre orientarea sa de dreapta. Miklos Horthy a fost comentat şi înainte, este comentat şi acum, dar le-am spus că a avut orientarea aceasta de dreapta care este foarte simplă pe plan mondial. Noi nu o înţelegem în România, dar este simplă pe plan mondial. Dacă Dumnezeu binecuvântează munca, atunci toată lumea la muncă! Aceasta este orientarea de dreapta. Toată lumea la muncă, să simplificăm ce trebuie simplificat pentru dările la stat, ca să poată da fiecare. Vizitatorii maghiari au rămas foarte impresionaţi de ceea ce le-am povestit. Oficial nu m-a vizitat nimeni din statul român, nici nu m-au întrebat câţi bani am avut, ce am investit, cât m-a costat, ce ofer cetăţenilor. Dar vreau să vă spun că ceea ce face familia noastră aici este de un impact social major.

A.A.:- La ce vă referiţi?

D.N.: - Mă refer la faptul că statul nu poate oferi ceea ce  oferim noi. La o altă dimensiune costurile ar fi mai mari. Aici lucrează toată familia noastră şi noi avem hrana de fiecare  zi prin munca noastră. Noi nu avem un program de opt ore, după care vine un alt schimb şi altcineva să facă curăţenie. La noi începe ziua dimineaţa la ora 5:30 şi se termină activitatea la ora 23.

A.A.: Când spuneţi că lucrează toată familia, asta înseamnă că proprietarul bazei de agrement vine şi lucrează cot la cot cu angajaţii, soţia şi copiii proprietarului la fel?

D.N.: - Da. Toată lumea. Dimineaţa eu dezinfectez apa, o igienizez, fac analiza apei, duc toate soluţiile, eu fac curăţenia la toalete. Când este ora 8:45, totul este pus la punct, şi fără să verific eu, personal, peste tot nu se deschid porţile, pentru că aici vorbim despre sănătatea publică. Soția mea lucrează la sectorul de alimentație publică, fiul meu este cot la cot cu mine. Cum spuneam, este o inițiativă de familie, fiecare are atribuțiile sale, și dacă noi nu le facem, nu vine nimeni să le facă în locul nostru!

Sursa: Observator.info