Bombă cu focos activ, găsită l?ngă calea ferată Arad-Bucureşti
16.09.2013 ⋅ 0 comentarii
O bombă veche, dar cu focosul activ a fost găsită, luni, lângă calea ferată Arad-Bucureşti de pe coridorul IV pan-european, în apropiere de municipiul Arad, intervenţia pirotehniştilor durând trei ore, fără a fi afectată circulaţia trenurilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, bomba a fost descoperită în timpul unor lucrări la calea ferată, în apropiere de staţia Glogovăţ, la marginea municipiului Arad, iar muncitorii au sunat la 112.
"A fost descoperită o bombă de aruncător, calibrul 82, cel mai probabil provenind din al doilea război mondial. Proiectilul era plasat sub terasamentul căii ferate şi a fost aplicată o procedură specială de ridicare, care a durat trei ore", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.
Potrivit sursei citate, în timpul operaţiunilor desfăşurate de pirotehnişti au fost luate măsuri de siguranţă, fiind izolată zona pe o rază de 200 de metri.
"Operaţiunea s-a dovedit a fi periculoasă, deoarece, faţă de alte proiectile găsite în ultima perioadă, acesta prezenta un risc ridicat de explozie, bomba fiind armată, iar învelişul focosului dezvelit şi se vedea cuiul percutor", a explicat Pleşca.
Proiectilul a fost transportat de către pirotehnişti într-un depozit, urmând să fie detonat într-un poligon special.
Reprezentanţii Regionalei CFR Timişoara au precizat că nu a fost afectată circulaţia trenurilor pe linia Arad-Bucureşti, care face parte din coridorul IV pan-european, pentru că în perioada intervenţiilor nu au trecut trenuri prin zonă.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅