Jandarmii se implică ?n acţiuni de prevenire a violenţei ?n şcoli
23.09.2013 ⋅ 0 comentarii
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad acţionează pentru asigurarea unui climat de siguranţă în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
În baza sistemului cadru de asigurare a protecţiei unităţilor şcolare, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic, aprobat la nivelul judeţului Arad, jandarmii asigură măsurile de ordine publică în zona a 11 instituţii de învăţământ din municipiu şi şase din judeţ, în localităţile Lipova, Pecica, Chişineu Criş, Ineu şi Sebiş.
Jandarmii sunt constituiţi în patruleindependente sau mixte şi acţionează atât în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ cât şi pe traseele de deplasare a elevilor.
Pentru reducerea fenomenului violenţei juvenile, Jandarmeria pune un accent deosebit pe măsurile de prevenţie. În acest sens, în perioada următoare, jandarmii vor desfăşura acţiuni preventiv-educative, implicându-se în procesul de formare şi educare a tinerilor.
Aceste acţiuni au fost prevăzute şi în cadrul campaniei de informare, prevenire şi dialog social „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, care se derulează la nivelul instituţiei, în perioada septembrie 2013-septembrie 2014. Prima etapă a acestei campanii este intitulată: “Stop violenţei şi discriminării în şcoli!”.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅