Local

Teatrul arădean ?ncepe seria turneelor, cu patru spectacole

24.09.2013 ⋅ 0 comentarii

Stagiunea REPER 65 se dovedeşte a fi, de pe acum, foarte bogată pentru Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad. Pe lângă evenimentele speciale organizate la sediu, teatrul arădean va susţine şi o serie de deplasări, care va debuta la finele lunii septembrie.

Prima dintre ele va fi consemnată miercuri, 25 septembrie, când pe scena ediţiei a XIX-a a Festivalului Internaţional de Teatru Scurt (OSTIF) de la Oradea va fi prezentat spectacolul „Tăietura“, de Mark Ravenhill, în regia lui Alexandru Mihaescu. OSTIF este organizat de Teatrul „Regia Maria“ Oradea şi are un caracter competitiv.. Festivalul a reuşit să impună, de-a lungul anilor, un curent în rândul regizorilor valoroşi, încurajându-i tot mai mult să monteze piese scurte, contribuind semnificativ la consacrarea acestui gen teatral înedit -spectacolul de teatru scurt (spectacol de maximum 90 de minute, fără pauză).

În zilele de 28 şi 29 septembrie, Casa Artelor din Timişoara va fi gazda a două spectacole arădene: „Cerere în căsătorie“, după A. P. Cehov, în regia lui Florin Covalciuc, şi „Apropo, aţi chemat pompierii?“, un spectacol de Liana Didilescu (ona-man-show Zoltan Lovas). Ele vor fi susţinute în oraşul de pe Bega în baza parteneriatului încheiat între teatrul din Arad şi Direcţia pentru Cultură a Judeţului Tmiş, intitulat „Puntea de teatru“. Trebuie precizat faptul că accesul publicului la cele două spectacole va fi liber.

În cursul lunii octombrie TCIS Arad va onora şi invitaţia primită de la organizatorii Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi care ajunge în acest an la cea de a XXV-a ediţie. Spectacolul „Căsătoria“, de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga se va juca în data de 28 octombrie, în acest festival fiind prezentate, an de an, cele mai bune spectacole de gen ale trupelor de teatru profesioniste din tară.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro