Pensionarii arădeni vor beneficia de noi consultaţii gratuite
30.09.2013 ⋅ 0 comentarii
Pensionarii arădeni sunt sprijiniţi din nou de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Arad. Aceasta va demara o campanie gratuită pentru membri. Este vorba de o testare a auzului, iar la final cei care au nevoie de aparate auditive vor fi ajutaţi la întocmirea dosarului. „Am încheiat un parteneriat prin care pensionarii noştrii vor beneficia de astfel de consultaţii gratuite. Am încheiat acest parteneriat în urma numeroaselor rugaminţi din partea lor. Începând din 1 octombrie, timp de o lună, pensionarii noştrii au gratuitate la astfel de consultaţii”, spune Lidia Dan, preşedintele executiv al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Arad.
Altfel, la finalul săptămânii, se va încheia şi sezonul la Băile Termale din Gai. „Nu pot spune că a fost un sezon foarte bun. Din păcate, vremea nu a ţinut cu noi. Dar, şi aşa, a fost bine, pensionarii fiind mulţumiţi de ceea ce au găsit acolo”, mai spune Lidia Dan. Dacă bazinele descoperite au fost închise, nu acelaşi lucru se poate spune de activitatea din interior. După câteva lucrări de modernizare cei care doresc să meargă la baza de tratament şi la bazinul acoperit o pot face începând cu a doua jumătate a lunii octombrie.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅