Local

?Crăişorul Munţilor?, prezent ?n inimile elevilor de la Şcoala Gimnazială ?Avram Iancu?Arad

07.10.2013 ⋅ 0 comentarii

„Iar când va veni duşmanul
Să vă ia pământ şi drept,
Români, scuturaţi gorunul,
Ca din somn să mă deştept.”

Elevii Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” Arad alături de părinţi şi cadre didactice au participat duminică, 6 octombrie, la inaugurarea parcului „Avram Iancu” din incinta şcolii.



În deschidere, un sobor de preoţi au oficiat serviciul religios, pe platoul din faţa bustului lui Avram Iancu.

Momentul muzical a fost asigurat de corul şcolii sub îndrumarea dl. prof. Henţ Mihai. Au interpretat imnul “Deşteaptă-te române!”, „Marşul lui Iancu”, “Ţara noastră”, “Dar toate trecură”.

În calitate de dascăl de istorie, prof. Muller Tiberiu a oferit asistenţei câteva aspecte despre viaţa şi lupta dusă de Avram Iancu „pentru fericirea naţiunii sale“, apoi a înmanat diplome celor mai merituoşi elevi în urma desfăşurării concursului pe teme istorice la care au participat elevii claselor aV-a şi a VI-a.

Un scurt program artistic a încheiat activitatea, cu participarea  Ansamblului  “Mărunţica” condus de prof. Covaci Stoiţescu Sabina, Covaci Raluca, Hanc Mihaela, a interpreţilor  Păcurar Mădălina, Păcurar Liviu care au interpretat cântecul “Fraţi români din lumea întreagă”.

Domnul director prof. Moldovan Pompiliu ne-a declarat: „Facem apel la spiritul lui Avram Iancu care este în sufletul fiecărui român. În momentul în care situaţia o cere acest spirit va aduna românii ca să-şi apere pământul şi drepturile aşa cum spunea Iancu. Se doreşte ca acest parc să devină un adevărat altar pentru toţi cei care gândesc şi simt româneşte.”
 

Elevii Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” Arad  îi poartă un mare respect lui Avram Iancu şi participă cu entuziasm la manfestările organizate în cinstea acestuia.  

Sursa: Observator.info

Autor: Prof. Silaghi Florentina ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro