Local

Primarul Gheorghe Falcă, ales primvicepreședinte al Asociatiei Municipiilor din Rom?nia

18.10.2013 ⋅ 0 comentarii

În cadrul Adunării Generale Asociațiile Municipiilor România de vineri, 18 octombrie, a fost aleasă noua conducere a acestui organism. Tudor Pendiuc, primarul Piteștiului a fost ales președinte, Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea va fi președinte executiv, iar prim-vicepreședinții sunt primarul Aradului, Gheorghe Falcă și primarul Iașului, Gheorghe Nechita. Structura de conducere este completată cu 4 vicepreședinți și un secretar general. „Am fost reales să fac parte din echipa de conducere a acestei asociații, lucru care reprezintă pentru mine o nouă recunoaștere a muncii de peste 12 ani în administrație. Deși sunt un primar din opoziție, am fost susținut și încurajat să candidez și de către colegii de la putere. Sigur că bucuria vine atunci când ești susținut de colegii de partid, dar când ești apreciat și din exterior satisfacția este și mai mare. Consider că, în contextul actual, cel în care discutăm proiectul regionalizării și al descentralizării, Asociația Municipiilor din România are rolul de a susține interesele comunităților locale”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Asociaţia Municipiilor din România (AMR), a fost înfiinţată în anul 1990. AMR este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, constituită în vederea promovării şi protejării intereselor comune ale autorităţilor administraţiei publice locale (APL), pentru soluţionarea şi gestionarea nevoilor publice în numele şi pentru interesul colectivităţilor locale. AMR include în prezent 103 municipii, precum şi cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, având 109 membri.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro