Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, aşteptat la Arad
23.10.2013 ⋅ 0 comentarii
La Arad se va sărbători cum de cuvine Ziua Armatei Române, mai ales că este aşteptat şi Ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Mai exact Garnizoana Arad organizează şi în acest an cu ocazia zilei de 25 octombrie (Ziua Armatei Române) activităţi menite să amintească şi să cinstească lupta şi jertfa Armatei.
Astfel, pe data de 23 octombrie, începând cu ora 12.00, la Cercul Militar Arad va avea loc prezentarea documentarului cu tema „Calea Eroilor” (expune: profesor Horia Muntenaş).
„În data de 24 octombrie cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei Române, ca o dovadă a recunoaşterii profesionalismului atins de către militarii unităţii participanţi la misiune în teatrul de operaţii Afganistan, începând cu ora 14.00 în Cazarma Cetate se va desfăşura ceremonia de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” la care se aşteaptă participarea Ministrului Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa”, a declarat căpitan Lucian Rusu, ofiţerul de relaţii publice al Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”.
Manifestările continuă în data de 25 octombrie, începând cu ora 10.00 la Monumentul Eroilor din Piaţa Avram Iancu unde se va desfăşura ceremonialul militar şi religios urmat de depuneri de coroane şi jerbe de flori.
„Îi aşteptăm cu drag pe toţi veteranii de război, cadrele militare în rezervă şi retragere precum şi pe toţi cei ce doresc să fie alături de noi la acest ceas aniversar”, mai spune căpitan Lucian Rusu.
Sursa: Observator.info
Autor: adevarul.ro ⋅