Local

?Căsătoria? revine pe scena arădeană, pentru ca apoi să intre ?n competiția festivalului de la Galați

23.10.2013 ⋅ 0 comentarii

Joi seara, de la ora 19,00, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad vă propune o (re)întâlnire cu spectacolul „Căsătoria“, de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga. O comedie extraordinară, un spectacol ce o dată văzut se cere a fi revăzut, „Căsătoria“ va fi jucat acum în fața publicului arădean, urmând ca în data de 28 octombrie să fie jucat pe scena Festivalului Național de Comedie de la Galați, producția arădeană fiind selectată de juriul acestui festival pentru a intra în competiție.

Spectacolul se înscrie în seria producţiilor arădene de teatru care valorifică marile scrieri ale dramaturgiei universale. „Căsătoria“ este un spectacol inspirat din creaţia lui N. V. Gogol, un scriitor care a urmărit să redea cât mai fidel adevărul vieţii şi să dezvăluie faţa ascunsă a societăţii nobiliare a timpurilor sale. Premiera comediei „Căsătoria“ a avut loc la 9 decembrie 1842, la Petersburg, iar premiera moscovită – la Teatrul Mare, în 5 februarie 1843. De atunci, comedia lui Gogol a suscitat interesul şi imaginaţia regizorilor, ea regăsindu-se în repertoriul celor mai importante teatre ale lumii.

Partiturile scenice ale spectacolului arădean au fost încredințate de regizorul Laurian Oniga actorilor Oltea Blaga, Carmen Butariu, Liliana Balica, Florin Covalciuc, Constantin Florea, Sorin Calotă, Dan Covrig, Ionel Bulbuc, Călin Stanciu, Doru Nica şi Roxana Sabău. Să le urăm succes la Festivalul Național de Comedie de la Galați și, pentru a le demonstra (din nou) că munca lor în echipă este cu adevărat valoroasă să îi aplaudăm și joi seara, în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro