CJA implementează un proiect pentru gestionarea electronică a Registrului Agricol
29.10.2013 ⋅ 0 comentarii
Proiectul „SISTEM INFORMATIC PENTRU GESTIONAREA REGISTRULUI AGRICOL ELECTRONIC ÎN JUDEŢUL ARAD” iniţiat de Consiliul Judeţean Arad în parteneriat cu 15 Unităţi Administrativ Teritoriale din judeţ a fost selectat spre finanţare prin Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), Axa Prioritară III "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public", Domeniul Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 1 „Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar” APEL 3.
Obiectivul General al proiectului se corelează cu obiectivul general al POS CCE şi cu obiectivele specifice aferente axei prioritare, în sensul că se urmăreşte o dezvoltare economică sustenabilă prin „asigurarea principiilor dezvoltării durabile şi reducerea decalajelor faţă de productivitatea la nivelul Uniunii Europene, astfel încât România să atingă, până în anul 2015, un nivel de aproximativ 55% din valoarea medie a productivităţii Uniunii Europene”.
“Proiectul îşi propune punerea în funcţiune la nivelul tuturor Unităţilor Administrativ Teritoriale partenere a unui sistem informatic integrat care să ofere cetăţenilor, mediului de afaceri şi administraţiei publice locale accesul la servicii electronice moderne şi transparente în domeniul administrării teritoriului agricol şi a asistării activităţilor curente de la nivelul administraţiei publice locale”, a precizat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Proiectul prevede, printre altele, achiziţionarea unui sistem informatic destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic în judeţul Arad, respectiv achiziţionarea serviciilor de dezvoltare şi implementare a soluţiilor software. Acesta va fi implementat în parteneriat între Consiliul Judeţean Arad şi: Primăria Oraşului Ineu, Primăria Oraşului Nădlac, Primăria Oraşului Pâncota, Primăria Oraşului Pecica, Primăria Oraşului Sebiş, Primăria Comunei Apateu, Primăria Comunei Cermei, Primăria Comunei Covăsânţ, Primăria Comunei Fântânele, Primăria Comunei Pilu,
Primăria Comunei Secusigiu, Primăria Comunei Semlac, Primăria Comunei Şepreuş, Primăria Comunei Şicula, Primăria Comunei Şiria.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 6.722.790,20 lei din care: 6.588.334,39 lei Asistenţă financiară nerambursabilă şi 134.455,81 lei Contribuţie proprie. Proiectul nu conţine cheltuieli neeligibile. Perioada de implementare este de 18 luni.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅