Local

Gheorghe Falcă aşteaptă voturile arădenilor pentru a candida la prezidenţiale

05.11.2013 ⋅ 0 comentarii

Lupta politică dintre Gheorghe Falcă şi Cătălin Predoiu se va da şi în vestul ţării. Cei doi îşi vor expune şi la Arad motivele şi planurile pentru a fi desemnaţi a candida la prezidenţiale din partea Partidului Democrat Liberal. Dezbaterea internă pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţia României este programată la Arad pentru marţi, 12 noiembrie. Întâlnirea dintre cei doi candidaţi, Gheorghe Falcă şi Cătălin Predoiu, va avea loc la Expo Arad, cu începere de la 18.00. De asemenea, membrii PDL din judeţul Arad îşi vor putea exercita votul sâmbătă, 16 noiembrie, în mai multe locaţii. „Se va vota în principalele oraşe din judeţ dar şi în câteva comune”, spune Ioan Plaveţi, secretarul general al Partidului Democrat Liberal din Arad. „Prin această dezbatere internă PDL dovedeşte că este o formaţiune politică serioasă, care respectă democraţia de partid. De asemenea, prin intrarea în cursă a preşedintelui Gheorghe Falcă, PDL Arad reconfirmă faptul că filiala arădeană este una dintre cele mai importante organizaţii din ţară”, a concluzionat Ioan Plaveţi, secretarul general al PDL Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro