Arad:Trei poliţişti reţinuţi luna trecută pentru că ar fi luat mită de la şoferi,trimişi ?n judecată
11.11.2013 ⋅ 0 comentarii
Trei poliţişti din Arad care au fost reţinuţi în luna octombrie după ce ar fi primit în mod repetat bani de la şoferi pentru a nu-i sancţiona în trafic au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, pentru luare de mită şi fals intelectual, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Parchetul Tribunalului Arad, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Barbură, Costel Belciug şi Arin Boţa, pentru luare de mită în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată.
Procurorii afirmă că în perioada august-septembrie 2013 cei trei poliţişti "au pretins şi primit în repetate rânduri, de la investigatorii sub acoperire introduşi în cauză, precum şi de la alţi participanţi la trafic, diverse sume de bani în lei şi valută pentru a nu constata abaterile comise de aceştia".
"Au fost identificate, în total, 19 asemenea situaţii, în 12 dintre acestea inculpaţii întocmind în fals procesele-verbale de constatare a contravenţiei, în cuprinsul cărora au consemnat o altă stare de fapt decât cea reală", spun procurorii.
Cei trei au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, cazul urmând să fie soluţionat de Tribunalul Arad.
În 15 octombrie, procurorii anunţau că au reţinut trei poliţişti pentru că ar fi primit mită de la şoferi pentru a nu-i sancţiona legal. Anchetatorii spuneau că au constatat aproximativ 20 de situaţii în care suspecţii au primit bani, de regulă 50 de euro, ei oprind în trafic, pe DN 7, în special autoturisme cu numere de înmatriculare străine.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅