Local

Mafia rromilor atacă o familie din Arad!

11.11.2013 ⋅ 0 comentarii

Noua Dreaptă a adresat un e-mail conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, solicitând măsuri urgente pentru stoparea terorii de pe str. Kogălniceanu din municipiul Arad.

Potrivit petiţiei, o familie de rromi ameninţă locatarii imobilului cu nr. 8 de pe strada respectivă, ameninţându-i cu moartea. În disperare de cauză, familia a apelat la Noua Dreaptă, care aduce în atenţia publică acest caz grav.

"Sunt ameninţate cu moartea, atât fiica cât şi mama. Vă rugăm respectuos pe această cale ,ca ofiţerul care se ocupă de cazul acesta să ia măsuri împotriva familiei de rromi, să îşi facă datoria. Nu dorim ca acest caz să ia amploarea din Bulgaria şi să fie nevoie să facem apel la populaţie. Nu dorim să existe victime. Dar nici nu putem tolera ca rromii să scoată din casă românii iar Poliţia Română să nu îşi faca datoria", se arată în adresa Noii Drepte.

Vom urmări deznodământul acestui caz, însă un lucru este îngrijorător: populaţia începe să îşi piardă încrederea în autorităţi şi se adresează unor asociaţii de la care speră să acţioneze în forţă, cu fermitate, pentru protejarea drepturilor individuale pe care autorităţile întârzie, din diferite motive, să le apere.

Cazul de pe str. Kogălniceanu nu este singular. Cu câteva zile în urmă ziarul nostru vă informa despre cazul unei familii terorizate de o altă familie, de profesori, prin metodele mafiei ţigăneşti din Timişoara; o familie ameninţată şi intimidată, care se simte abandonată în faţa escroacelor.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro