*Trenuleţul special al Aradului a fost sărbătorit cu o întârziere de jumătate de an, pentru că autorităţile nu au găsit un loc în calendarul evenimentelor locale unde să îl fi inserat!

Sfârşitul săptămânii trecute a marcat sărbătorirea centenarului Săgeţii Verzi, legendarul tramvai arădean. Asociaţia Mişcarea Arădeană a marcat momentul cu o dezbatere interesantă, invitându-l pe directorul tehnic al Companiei de Transport Public la o incursiune în trecut. La Ghioroc, acolo unde este hangarul Săgeţii Verzi, a fost dezvelită o plachetă memorial şi s-a vernisat o expoziţie fotografică, în cadrul unei ceremonii intime organizată de administraţia locală şi de Asociaţia Numismatică din Arad. Să notăm faptul că sufletul ceremoniei de la Ghioroc a fost dl. Emilian Puiu Valea, care de jumătate de an depune toate diligenţele pentru sărbătorirea acestui centenar. Din păcate, din aprilie evenimentul a fost amânat pentru luna august, iar apoi pentru noiembrie, negăsindu-i-se un loc în calendarul municipal de evenimente.

La cumpăna secolelor (1875-1914), societatea europeană savura 'la Belle Époque' - o perioadă de pace, prosperitate și de frenezie a dezvoltării tehnologice, caracterizată de bun gust, bună cuviință și rafinament. Revoluția industrială adusese bunăstare și ridicase standardele de viață ale locuitorilor bătrânului continent. Noi moduri de transport, locomotiva cu aburi (1816, George Stephenson) și automobilul propulsat pe benzină (1886, Karl Benz) au făcut posibilă călătoria la distanță și înflorirea turismului și a afacerilor.

Primele consemnări ale asocierii orașului de pe Mureș la tendințele pentru mobilitate ale umanității încep cu intrarea primului tren în gara Arad, în 25 octombrie 1858, venit pe relaţia Viena-Budapesta-Arad. Apoi, în 1891, când Johann Weitzer deschide la Arad o filială a Fabricii de Vagoane și Motoare cu sediul central în Graz. În 24 octombrie 1869 apare tramvaiul cu cai, prin înființarea Societății pe Acțiuni de Cale Ferată și Fabrica de Cărămidă, menită să asigure transportul urban pentru călători,  pentru mărfuri și materialele de construcție necesare unui oraș în plină dezvoltare. În 20 mai 1895 ia ființă 'Uzina Electrică' Arad pe amplasamentul actualei centrale pe hidrocarburi, proiectul și construcția fiind atribuite firmei Ganz Danubius Budapesta.

Povestea Săgeții Verzi - de la începuturi, la apogeul atins în 1955 (când traficul înregistrează un nivel de 46.000 tone de marfă şi de cca. 3,5 milioane de călători) și până în 1991, când se sistează definitiv activitatea CFAP.

Calea ferată îngustă Arad - Podgoria este o fostă cale ferată privată construită în 1906 cu o lungime totală de 58,318 km, care lega orașul Arad de localitățile Ghioroc, Pâncota din zona viticolă de la poalele Munților Zărandului în podgoriile Aradului și Radna pe Valea Mureșului. Între anii 1913 și 1965 a fost singura cale ferată electrificată de pe teritoriul actual al României și în același timp singura cale ferată îngustă electrificată. Locuitorii zonei Aradului cunosc și astăzi trenul electric din Podgorie sub numele de Săgeata Verde.

Ideea de construire a unei linii de cale ferată îngustă către Podgoria Aradului exista încă din 18 august 1896 când a fost organizată ședinta de constituire a Societății pe Acțiuni Transporturi Feroviare Arad-Podgoria (SATFAP). Locs Rezső, Sarmezey Akós și Peterffi Antoniu au adunat capitalul social, găsind sprijin financiar la proprietarii viilor din Podgorie. Ulterior acestei constituiri reprezentanții societății au făcut demersurile necesare autorizării construcției căii ferate astfel că la 25 septembrie 1905 Ministerul Comerțului din Ungaria acordă unui grup de oameni de afaceri din Arad și Budapesta concesiunea cu numărul 63611/24 septembrie 1905 și dreptul de a înființa o societate care să construiască și să exploateze timp de 90 de ani o cale ferată cu ecartament metric de interes local între Arad și podgoriile Aradului.

 Vagoanele erau fabricate la Arad

 La 4 octombrie 1905, ia ființă la Arad, "Societatea pe acțiuni a căii ferate motrice de interes local Arad-Podgoria" (maghiară Arad Hegyaljai Motorosított Vasút Részvénytársaság), unde principali acționari erau arădeanul Antoniu Petreffi și doctorul A. Steiner din Budapesta. Președintele ales al acestei societăți era același Locs Rezső care împreună cu Peterffi înființa în 1896 SATFAP. Eforturile de construcție a căii ferate au început imediat, licitația de atribuire a contractului de construire a liniei este câștigată de firma Henning & Hartwick din Berlin. Construcția începe la 11 decembrie 1905, astfel că la 10 noiembrie 1906 are loc prima probă cu o garnitură de ecartament metric, care funcționa pe bază de benzină, cu o zi înainte de sosirea unei comisii de inspecție tehnică a lucrărilor desfășurate la cale.

Darea în exploatare a liniei a avut loc la 30 noiembrie 1906 pe trei secțiuni de cale în lungime totală de 58,318 km, cu cea mai importantă stație Ghioroc, unde linia se bifurca în cele două direcții: Pâncota și Radna. În Arad, capătul terminus al căii ferate beneficia de o stație situată în actuala Piață Podgoria, la o distanță foarte scurtă de Gara Centrală. Exploatarea liniei pentru transportul de călători se făcea cu unități automotoare cu tracțiune pe benzină și vagoane fabricate la fabrica arădeană de vagoane Weitzer, iar transportul de marfă cu 2 locomotive cu abur (1942, 1943) achiziționate în 1907 și un al doilea set (2841, 2842) în 1911.

 Electrificarea liniei

În 1907 la SATFAP, Rudolf Zerkovitz preia funcția de director general și aduce argumente pentru electrificarea liniei. Datorită randamentului slab al sistemului de tracțiune al liniei, se hotărăște electrificarea acesteia în 1910, proces început în primăvara anului 1911, după primirea acordului de electrificare în 16 ianuarie 1911. Procesul de electrificare se va încheia în 1913 când în 4 aprilie, se face inspecția tehnica a lucrărilor de electrificare de către Comisia Superioară a Ministerului Comerțului din Ungaria. Ca urmare a avizării favorabile, linia se deschide 6 zile mai târziu în 10 aprilie. Alimentarea cu curent continuu de 1500V se făcea de la Arad și prin substația Ghioroc. Exploatarea liniei se făcea pe trei secții:

Secția Arad - Ghioroc - în lungime de 22,3 km

Secția Ghioroc - Pâncota - în lungime de 22,2 km

Secția Ghioroc - Radna - în lungime de 13,9 km

Rutele de trafic erau Arad - Ghioroc - Radna; Radna - Ghioroc - Pâncota și Pâncota - Ghioroc - Arad. Transbordarea se făcea facil în stația Ghioroc pentru orice destinație.

 Linia nu a fost niciodată reabilitată

 Administrarea liniei a fost în grija Societății Anonime a Căilor Ferate Electrice Arad-Podgoria, căreia i-sa recunoscut dreptul de concesiune la 16 martie 1935 (Nr. 15182/16.03.1935), până în anul 1948, când devine patrimoniu al Regionalei CFR Timișoara prin naționalizare. Odată cu preluarea liniei se stabilește un tarif special nemodifcat pe durata întregii exploatări a liniei de către CFR. În 1964, odată cu dezvoltarea orașului și a zonificări teritoriului, parcursul liniei a fost oprit la marginea cartierului Micălaca, iar mai târziu la Combinatul Chimic. În perioada târzie a anilor '70, clădirea gării de la actuala Piață Podgoria a fost demolată.

În 1982 rețeaua a trecut din patrimoniul CFR, în cel al companiei de transport din Arad. Serviciul de transport cu trenul electric se încheie odată cu preluarea liniei de către ITJL Arad, care la 1 ianuarie 1983 introduce tramvaiele urbane în exploatarea liniei. Imediat după preluarea liniei de la CFR, s-a realizat un studiu de reabilitare a liniei care nu a fost dus niciodată la bun sfârșit, datorită costurilor foarte mari.

 1991, punct final!

Anul 1991 reprezintă punctul final al istoriei căii ferate înguste Arad-Pogoria, odată cu închiderea exploatării segmentelor de cale Ghioroc - Pâncota și Ghioroc - Radna. Serviciile către Pâncota și Radna se înlocuiesc cu autobuze. Astăzi există servicii frecvente până la Ghioroc întreținut cu parcul de tramvaie arădean din depoul Ghioroc.

Parcul rulat al CFÎAP îl constituia un număr de 15 unități motoare, cu patru motoare de 375V (45 CP), cu patru osii, de clasa a II-a, cu 48/55 de locuri pe scaune fabricate la GANZ Budapesta. Acestea erau numerotate de la 1 la 15, sistem păstrat în perioada de proprietate a CFR-ului cand unitățile motoare au fost încadrate în clasa 79 (CFR 79.0001-79.0015). Din 1983 traseul a fost deservit pe rând cu tramvaie TIMIȘ 2 și Tatra T4R, iar astăzi de o varietate de tramvaie achiziționate din Germania.

Dacă dintre restul vestigiilor istoriei industriale arădene nu ne-a mai rămas mare lucru, arădenii se pot mândri astăzi cu muzeul C.T.P. Arad din Ghioroc dedicat primei căi ferate electrificate, care păstrează echipamente originale din 1913, precum și câteva exponate funcționale, reconstruite cu meșteșug de către Fabrica de Vagoane Astra Arad în 1995 - rămase ca mărturie a capacităţii tehnice a începutului de secol XX în această parte a Europei.

Istoria "Săgeţii Verzi " :

 - 18 August 1896 a fost organizată şedinţa de constituire a Societăţii pe Acţiuni Transporturi Feroviare Arad-Podgoria (SATFAP). Locs Rezso, Sarmezey Akos si Peterffy Antal au adunat capitalul social al SATFAP, găsind sprijin financiar la proprietarii viilor.

- 25 Septembrie 1905, Ministerul Comerţului din Ungaria acordă unui grup de oameni de afaceri din Arad şi Budapesta concesiunea numărul 63611/ 24.IX.1905 şi dreptul de a înfiinţa o societate care să construiască şi să exploateze timp de 90 de ani o cale ferată cu ecartament metric de interes local între Arad şi Podgoriile Aradului.

- 4 Octombrie 1905, ia fiinţă la Arad, "Societatea pe acţiuni a căii ferate motrice de interes local Arad-Podgoria", principalii acţionari fiind Antoniu Petreffi din Arad şi Dr. A. Steiner din Budapesta. Preşedinte al SATFAP este ales Locs Rezso.

- 10 Noiembrie 1906 a avut loc primul drum de probă iar garnitura pe ecartament metric care funcţiona pe bază de benzină a fost pusă în circuit.

- 11 Noiembrie 1906, are loc deschiderea oficială a Căilor Ferate "Arad-Podgoria" şi inspecţia tehnică a liniilor efectuată de o comisie venită de la Budapesta.

- 30 Noiembrie 1906, au fost date în exploatare următoarele tronsoane:

1. De la capătul Căii Radnei (Arad) până în oraşul Pâncota, în lungime de 44,502 km, trecând prin comunele: Suburbia Micălaca, Glogovăţ, Mândruloc, Cicir, Sâmbăteni, Ghioroc, Cuvin, Covăsânţ, Şiria, Galşa, Mâsca, Pâncota.

2. Din comuna Ghioroc până la Radna, în lungime de 13, 816 km , trecând prin Ghioroc, Miniş, Păuliş, Radna.

- 11 Decembrie 1905, încep lucrările la Calea Ferată Arad-Podgoria, ele fiind realizate de către firma Henning&Hartwick din Berlin.

 - Tracţiunea se făcea cu automotoare benzo-electrice ce tractau vagoane remorci uşoare fabricate la uzinele Johann Weitzer din Arad.

- în 1907 au fost aduse 2 locomotive cu aburi, nr. 1 şi 2, fabricate la Budapesta cu nr. 1942/1907 şi 1943/1907 folosite pentru remorcarea trenurilor de marfă.

- Iulie 1907 Rudolf Zerkovitz a fost numit director general al SATFAP. Lui i-a venit ideea electrificării liniei.

- în 1910 se hotărăşte electrificarea liniei datorită randamentului slab al sistemului benzo-electric.

- 16 ianuarie 1911, se acordă dreptul de electrificare al Căii Ferate "Arad-Podgoria".

- Lucrările de electrificare încep în primăvara anului 1911.

- în 1911 pentru remorcarea trenurilor de lucru şi a trenurilor cu balast sunt achiziţionate două locomotive cu abur nr. 31 şi 32 fabricate la Budapesta cu nr. 2841/1911 si 2842/1911.

- 4 aprilie 1913, se face inspecţia tehnică a lucrărilor de electrificare de către Comisia Superioară a Ministerului Comerţului din Budapesta.

- 10 Aprilie 1913, se inaugurează Calea Ferată Electrificată "Arad-Podgoria", având următoarele segmente:

1. Arad-Ghioroc 22,3 km

2. Ghioroc-Pâncota 22,2 km.

3. Ghioroc- Radna 13,9 km.

 - C.F. "Arad-Podgoria" devine prima cale ferată electrificată din estul Europei şi a 8-a a din lume.

- Exploatarea s-a realizat cu automotoare Ganz Es. Danubius iar vagoanele fabricate la uzinele Johann Weitzer din Arad.Viteza maxima era de 40 km/h.

- Cele 11 vagoane benzo-electrice au fost transformate în remorci pentru trenurile de călători, fiind dotate cu un compartiment pentru transportul bagajelor.

- Locomotivele cu abur nr. 1 şi 2 au fost transformate pentru ecartament de 750mm şi vândute primind numerele 763.201 si 763.202.

- în 1920 locomotivele cu abur nr. 31 si 32 au fost vândute la MAV.

- După Unirea din 1918, "Societatea Anonimă a Căilor Ferate Electrice Arad-Podgoria" a trecut sub controlul statului român prin Direcţia Căilor Ferate Particulare din Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor care acordă o nouă concesiune nr. 15182 din 16 martie 1935.

- 1 octombrie 1948 s-a întocmit un tarif special pentru transportul de călători, bagaje, mesagerie, coletărie şi vagoane complete, nemodificat pe toata durata exploatării CFR.

- în 1964, din motive de urbanizare şi sistematizare, porţiunea de linie ce traversa oraşul Arad a fost suprimată, calea ferată fiind limitată la terminalul din cartierul Micălaca, iar mai târziu lângă Combinatul Chimic.

- în 1977 linia a fost adusă de la terminal până în incinta atelierelor şi a depoului din Arad, care rămăseseră fără legătură cu exploatarea.

- în noaptea premergătoare unei vizite a lui Nicolae Ceauşescu la Arad originala staţie cochetă de la Podgoria (acolo unde este acum magazinul de mobilă) a fost aruncată în aer şi măturată rapid de pe faţa pământului.

- 1 Ianuarie 1983, Calea Ferată " Arad-Podgoria" trece sub patrimoniul "IJTL Arad", pe relaţia Arad-Ghioroc introducându-se tramvaie urbane.

- O perioadă scurtă "săgeata" a funcţionat între Radna şi Pâncota şi servea la transportul la Ghioroc a sătenilor din podgorie, care veneau la oraş cu tramvaiul.

- La mijlocul anilor 1980 Compania de Transport Public a pregătit un plan de modernizare a Săgeţii Verzi, dar costul lucrărilor era atât de ridicat încât necesita aprobarea Bucureştiului - aprobare pe care nu a primit-o niciodată

- 1 Octombrie 1991, au circulat ultimele trenuri pe relaţiile Ghioroc-Radna şi Ghioroc-Pâncota. Transportul este , de atunci, asigurat de autobuzele C.T.P.Arad. Săgeata verde a fost garată în depoul de la Ghioroc.

- Conform unui raport al directorului tehnic al CTP, Petre Cuvineanu, în momentul casării sale, Săgeata Verde avea 11 vagoane-motor, 12 vagoane pentru transport de persoane, 9 vagoane de marfă.

- 1991- prezent se fac o mulţime de proiecte de reconstrucţie a liniei, toate rămânând din păcate doar la faza incipientă.

- în 1992 a fost trimisă la uzina Astra pentru reconstrucţie primul automotor electric care a circulat pe linia electrificată

- în 1995, după 3 ani, a fost scos de la Astra Vagoane automotorul şi remorca restaurată, care aveau culorile originale şi au fost restaurate folosind planurile originale de la Muzeul Transporturilor de la Budapesta.

Sursa: Observator.info