Local

Arad: Trufe confiscate de Poliţie, scoase la v?nzare cu 40 de lei kilogramul, faţă de 1.500 de euro

19.11.2013 ⋅ 0 comentarii

Peste 184 de kilograme de trufe confiscate de poliţişti la Arad, în august, au fost scoase la vânzare la preţul de 40 de lei kilogramul, faţă de 1.500 de euro kilogramul, cât este preţul pieţei.

Trufele au fost confiscate de către poliţiştii arădeni de la şoferul unui autocar, pentru că le transporta fără documente, ulterior marfa fiind predată unei firme specializate în vederea valorificării în interesul statului, numai că suma obţinută în urma tranzacţiei este cu mult mai mică decât estimaseră specialiştii din cadrul Direcţiei Silvice Arad.

În timp ce specialiştii afirmă că preţul de piaţă al trufelor este, în medie, de 1.500 de euro pe kilogram, dar poate ajunge şi la 2.000 de euro sau mai mult, în funcţie de specie şi calitate, firma care a preluat marfa de la Poliţie a vândut-o, conform documentelor, cu preţul de 40 de lei kilogramul, adică mai puţin de zece euro.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, Călin Arusti, a declarat corespondentului MEDIAFAX că firma care preluase marfa este din Haţeg, judeţul Hunedoara, respectiv Bosco Amico SRL.

Potrivit sursei citate, firma a vândut cantitatea de 184,6 kilograme de trufe la preţul total de 7.384 de lei, rezultând un preţ de 40 de lei pe kilogram, banii fiind viraţi la bugetul de stat.

"Trufele au fost înregistrate ca marfă perisabilă ce trebuia vândută repede, de o firmă specializată. Ca valoare, legistaţia precizează că marfa e vândută la ultimul preţ de recepţie pe care l-a avut firma respectivă", a precizat Arusti.

Pe internet, firma se prezintă ca având ca obiect principal de activitate achiziţionarea şi prelucrarea ciupercilor din flora spontană.

Surse fiscale arată că firma are relaţii comerciale şi cu parteneri din Italia, cumpărând trufe de la culegători români persoane fizice, pe care le-ar vinde apoi în Italia.

Contactaţi de corespondentul MEDIAFAX, reprezentanţii firmei Bosco Amico au refuzat să ofere informaţii cu privire la valorificarea trufelor primite de la Poliţie.

Referitor la modul în care trufele au ajuns să fie comercializate în interesul statulul de o firmă privată, reprezentanţii Poliţiei Arad spun că s-a încercat ca marfa să fie dată în custodie Ocolului Silvic Lipova, având în vedere că poliţiştii din localitate au confiscat-o, dar că produsele au fost refuzate.

Şeful Ocolului Silvic Lipova, Călin Bibarţ, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că trufele au fost refuzate pentru că nu aveau acte de provenienţă şi nici certificat care să ateste că sunt bune pentru consum, astfel că, din punctul său de vedere, nu puteau fi vândute.

Cantitatea de 184,6 kilograme de trufe este cea mai mare confiscată vreodată în judeţul Arad.

Trufele fără documente au fost descoperite de către poliţiştii din Lipova în luna august.

Presupusul proprietar al mărfii i-a sesizat pe poliţişti că administratorul unei firme de transport persoane nu i-a înapoiat trufele, după ce le-a transportat în colete, într-un autocar.

"Poliţiştii din Lipova au fost sesizaţi cu privire la faptul că administratorul unei societăţi de transport persoane refuză restituirea unor colete conţinând ciuperci trufe. În urma verificărilor, s-a stabilit că D. Daniel, de 28 de ani, în calitate de şofer angajat al societăţii în cauză, a transportat cu un autocar 13 colete cu ciuperci trufe, pe ruta Braşov-Lipova, fără a deţine documente legale", se arăta într-un comunicat de presă transmis, la vremea respectivă, de Poliţia Arad.

Conform sursei citate, firma de transport persoane nu avea autorizaţie pentru activităţi de coletărie pe teritoriul României. Şoferul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar cantitatea de peste 184 de kilograme de trufe a fost confiscată.

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Arad, instituţie care a concesionat prin licitaţie terenuri de pe care pot fi recoltate trufe, declarau, la vremea respectivă, că preţul acestor ciuperci poate atinge 2.000 de euro kilogramul, astfel că valoarea capturii făcute de poliţişti era estimată la câteva sute de mii de euro.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro