La S?mpetru German, Apa din f?nt?ni infestată cu ţiţei
19.11.2013 ⋅ 0 comentarii
Fântânile din Sâmpetru German sunt infestate cu ţiţei. Sesizarea vine chiar din partea primarului Ilie Cheşa care susţine că apa din localitate nu mai poate fi folosită pentru băut din cauza inflitraţiilor de petrol. În urmă cu ani de zile, în zonă au fost zeci de sonde pentru petrol. Acestea au fost închise imediat după revoluţiue, însă, în urmă cu câţiva ani a reânceput exploatarea lor. De atunci, localnicii au sesizat că apa are un gust neplăcut. Primarul Ilie Cheşa recunoaşte că apa din fântânile oamenilor este cu probleme, însă, speră că situaţia va fi remediată după introducerea conductelor de apă potabilă în localitate. „ Apa din fântâni este uleioasă. Daca iei o găleată de apă şi o laşi o oră sau două, poţi sesiza depunerile de ţiţei. Nu mai poate fi folosită nici măcar pentru spălatul hainelor” mai spune Ilie Cheşa. În zonă a fost chemată şi firma care întreţine sondele, dar care nu a făcut nimic concrect până în acest moment.
Pentru apa potabilă poate pune în pericol viaţa oamenilor, Primăria Secusigiu, de care aparţine şi Sâmpetru German a decis să cumpere apă îmbuteliată pentru copii din şcolile satului. Apa este distribită în fiecare şcoală şi grădiniţă, producând cheltuieli importante pentru bugetul local. „ Cheltuim destul de mulţi bani pe apa copiilor, însă, nu vreau ca la şcoală să le dăm apă infestată” mai spune primarul Ilie Cheşa.
Pentru a remedia situaţia, autorităţile locale suţin că există o singură soluţie. Şi anume, continuarea proiectului de investiţie de introducere a apei potabile. Proiectul costă însă 4,5 milioane de euro. Primăria a reuţit să rezolve doar o parte din acesti bani, mai exact 1 milion de euro. Diferenţa este aşteptată de la guvern sau de la Consiliul Judeţean.
Până la finalizarea lucrărilor, localnicii din Sâmpetru German se pot îmbolnăvi în orice moment. Şi asta doar pentru că au avut ghinionul să locuiască într-o zonă de exploatări petroliere.
Direcţia de Sănătate Publică din Arad nu ştie nimic despre acest caz. Contaca telefonic, directorul DSP Laura Niculescu spune că la sediul instituţiei pe care o conduce nu a fost prezentat niciodată un astfle de caz. „ La noi nu a fost depusă nici o reclamaţie. Oamenii din Sâmptru German ar fi trebuit să depună o reclamaţie la noi. În baza acesteia noi putem sa intervenim, să luăm probe şi să vedem dacă într-adevăr apa este infestată” susţine Laura Niculescu.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅