Local

Uşile SJU Arad, ?nchise ?n perioada grevei; medicii spun că nu au asigurate salariile pe noiembrie

25.11.2013 ⋅ 0 comentarii

Aproximativ 1.700 de angajaţi din spitalele arădene au participat la greva de avertisment de luni, iar la Spitalul Judeţean uşile au fost închise, având acces doar pacienţii cu probleme urgente, în timp ce cadrele medicale au protestat pe holuri, spunând că nu au asigurate salariile pe noiembrie.

Toate uşile de acces în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad au fost închise luni dimineaţă, la ora 8.00, primind permisiune de intrare doar pacienţii cu urgenţe medicale, iar salariaţii unităţii, medici şi asistenţi, au protestat pe holurile de la parter, pentru că ploua, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La fiecare uşă de acces a stat un angajat, făcând o primă triere a cazurilor care să fie primite în perioada protestului, însă au fost lăsaţi să intre bătrâni sau copii însoţiţi de părinţi, pentru a nu aştepta în ploaie până când puteau fi consultaţi în ambulatoriu.

Peste 150 de angajaţi au stat pe holul principal, purtând pe braţe banderole tricolore, iar pe cap şepci cu inscripţia Sindicatului Sanitas.

"În judeţ, au semnat pentru grevă 1.700 de angajaţi. Susţinem toate revendicările formulate la nivel naţional, dar la Arad a avem o situaţie neplăcută la Spitalul Judeţean, pentru că salariile pe luna noiembrie, care trebuie plătite în decembrie, nu sunt cuprinse în buget. Mai grav e că nu sunt bani nici pentru funcţionarea spitalului în decembrie", a declarat liderul Sanitas Arad, Delia Bonca.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Teodora Olariu, a declarat că ar fi nevoie de aproximativ opt milioane de lei pentru funcţionare unităţii în decembrie, sumă din care 5,5 milioane ar însemna salariile pe noiembrie.

"Nu avem bani de funcţionare pentru luna viitoare, dar aşteptăm o rectificare bugetară de la Casa Naţională. Sperăm ca sumele să vină în timp util pentru a nu întâmpina dificultăţi", a declarat Olariu.

Protestul de la SCJU Arad s-a desfăşurat fără incidente, însă au existat şi pacienţi nemulţumiţi, în timp ce alţii au susţinut că sistemul sanitar trebuie să obţină mai mulţi bani.

"Am fost lăsată să intru cu fetiţa în spital şi aşteptăm la control până după protest, dar mi se pare frustrant să îi văd pe medici că protestează în hol cu ţigara şi cafeaua în mână. Cu aşa imagine, nu par serioşi în acţiunea lor", a spus o femeie care a mers la spital cu fetiţa de şase ani.

"Nu ştiu cum sunt salariile medicilor, dar sistemul trebuie finanţat mai bine, pentru a nu mai exista atâtea lipsuri. Bani există pentru că se plătesc taxe Sănătăţii, dar sunt deturnaţi de stat pentru alte domenii, ceea ce nu e normal", a spus un bărbat care aştepta în faţa spitalului.

Proteste au fost şi în spitalele din judeţ, precum cele din Lipova şi Ineu, unde angajaţii s-au adunat în faţa imobilelor sau pe holuri.

Angajaţii din sistemul sanitar s-au aflat în grevă de avertisment, luni, între orele 8.00 şi 10.00, reprezentanţii Federaţiei Sanitas spunând că în unităţile sanitare a fost oprită activitatea în cele două ore, fiind asigurate o treime din activitate şi urgenţele.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că, deşi nu au organizaţii sindicale reprezentative care să declanşeze greva, zeci de mii de medici au fost de acord cu acestă acţiune.

Liderul sindical a mai amintit că luni după-amiază vor fi reluate negocierile cu Ministerul Sănătăţii, în vederea semnării contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Federaţia mai urmăreşte să obţină şi creşterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar şi deblocarea a peste 1.200 de posturi în sistem.

Negocieri vor mai avea loc marţi şi miercuri, iar începând de joi, pe termen nelimitat, este programată greva generală.

Angajaţii din sănătate cer minimum 6 la sută din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demniţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat în 20 noiembrie, după întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că greva generală anunţată este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru.

Mai multe asociaţii profesionale ale medicilor şi farmaciştilor au înfiinţat, pe 16 septembrie, la Cluj, în premieră naţională, Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, cu scopul susţinerii în comun a revendicărilor din sistemul sanitar.

Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, reunind Federaţia Sanitas, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR), printre alţii, a demarat o serie de proteste, începând din 18 septembrie, la Ministerul Sănătăţii.

Protestele au continuat, în paralel cu începerea negocierilor cu ministrul Sănătăţii, peste 4.000 de angajaţi din sistemul sanitar participând pe 2 noiembrie la un marş de protest în Capitală.

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis, pe 14 noiembrie, declanşarea grevei de avertisment pentru luni, 25 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, şi a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro