Așa zisa dreaptă c?ntă aria dezinformării
27.11.2013 ⋅ 0 comentarii
Președintele organizației județene Arad a Partidului Conservator, Mircea Purcaru, acuză partidele autointitulate de dreapta că, în disperare de cauză, încearcă să câștige adepți negând orice, inclusiv evidența. Atât la nivel central cât și la nivel local, s-a dat ordin de zi pe unitate ca orice realizare a actualului Guvern să fie prezentată drept un eșec, iar populației să i se prezinte zilnic noi tușe ale unui tablou catastrofic. Furia cu care este comentat șI răstălmăcit proiectul de buget pe 2014 este transmisă direct de la Palatul Cotroceni, unde Traian Băsescu asistă disperat la sfărșitul epocii în care a domnit fără a se teme de cineva, cu atât mai puțin de lege. Așa zisa dreaptă este conștientă de faptul că guvernarea USL face pași importanți de readucere a României în sfera normalității, iar cu cât continuă acest proces, cu atât se reduc șansele celor care au instaurat anormalitatea să revină la putere. Faptul că, din ce în ce mai insistent, PDL-iștii repetă papagalicește aberațiile lui Traian Băsescu demonstrează că acoliții săi luptă din toate puterile să-i asigure o brumă de viitor politic și după ce va pleca de la Cotroceni.
Pentru câteva zile, Traian Băsescu uită de buget și își îndreaptă atenția asupra unei alte realizări a Guvernului USL, summit-ul de la București, unde este prezent al treilea om important al planetei, premierul chinez.O dovadă că într-un an și jumătate guvernarea USL a reușit într-o anumită măsură să șteargă efectele catastrofale ale comportamentului aberant a lui Traian Băsescu asupra relațiilor externe ale României. De la pupitrul prezidențial, Băsescu face tot ce poate pentru a împiedica fructificarea de către România, mai ales pe plan economic, a acestei excepționale oportunități. Așa cum a reușit să strice relațiile României cu Rusia, spunând că Marea Neagră este un lac rusesc, acum încearcă să facă același lucru și le transmite slugilor lui din teritoriu ce trebuie să spună. Indiferent de rezultatele summit-ului, aștept ca PDL-iștii arădeni să tune și să fulgere împotriva liderilor USL, care, cică, prin înfrățirea cu chinezii, demonstrează încă odată că au fost și rămân comuniști .
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅