Raliul Aradului mutat pe 9 şi 10 mai pentru Cupa Europei
09.12.2013 ⋅ 0 comentarii
Calendarul raliurilor, stabilit de către Federaţia Română de Atomobilism Sportiv pentru anul 2014, va suferi o primă modificare.
Astfel, Raliul Aradul, programat iniţial pentru zilele de 25 şi 26 aprilie va avea loc cu două săptămâni mai târziu. Competiţia va avea loc în 9 şi 10 mai, date la care va fi programat de către Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA).
Datele n-au fost anunţate oficial, însă organizatorul raliului în România, AMC Racing, reprezentat de Mihai Leu, a primit graficul provizoriu.
Din 2014, Raliul Aradului va fi la prima etapă în cadrul Cupei Europei şi la cea de-a şaptea organizată consecutiv în Campionatul Naţional.
În campionatul intern va fi cea de-a treia etapă, după cele organizate la Sibiu şi Braşov. La fel ca şi în cele şase organizatea până acum, Raliul Aradului se va desfăşura pe macadam.
După desfăşurarea a două ediţii, în 2012 şi 2013, Raliul Timişoarei nu a mai fost inclus în programul de anul viitor.
Programul definitiv urmează a fi aprobat în Consiliul Federal din 17 decembrie.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅