Local

Cauza exploziei de la Arad - o acumulare de gaze,structura de rezistenţă a blocului nefiind afectată

12.12.2013 ⋅ 0 comentarii

Explozia care a avut loc, miercuri, într-un bloc de garsoniere din municipiul Arad, în urma căreia o tânără a fost rănită grav, a fost provocată de o acumulare de gaze din cauza scurgerilor de la o butelie, însă structura de rezistenţă a imobilului nu a fost afectată.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, zece locuinţe au fost avariate în urma exploziei, fiind avariate uşile şi sparte geamurile.

Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca, a declarat că explozia s-a produs în momentul în care o tânără de 19 ani care locuia într-una din garsoniere a venit acasă şi a aprins o brichetă.

"A existat o acumulare de gaze de la o butelie care avea scurgeri", a adăugat Pleşca.

Tânăra care a fost rănită este din Nigeria şi este studentă în anul al doilea la Medicină.

Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Arad, Gheorghiţă Leonid, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că structura de rezistenţă a imobilului nu a fost afectată, conform primei evaluări.

"La o primă cercetare făcută la faţa locului nu s-au observat probleme la structura de rezistenţă. Locatarii pot rămâne fără griji, urmând să cerem totuşi o expertiză pentru a vedea care sunt daunele", a declarat Gheorghiţă Leonid.

Medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost internată studenta rănită, spun că starea acesteia este foarte gravă.

"Arsurile sunt pe 70 la sută din suprafaţa corpului, cu mult peste estimările iniţiale. A fost supusă unei intervenţii chirurgicale, dar starea este foarte gravă şi diagnosticul este rezervat", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Adrian Wiener.

Explozia s-a produs miercuri dimineaţă într-o garsonieră dintr-un bloc aflat în zona UTA din Arad, fiind urmată de un incendiu.

În locuinţă se afla tânăra de 19 ani care a fost rănită, fiind transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Arad.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipeje de pompieri, care au lichidat incendiul în aproximativ 20 de minute.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro