Consiliul Judeţean Arad a investit 500.000 lei ?n perdele de protecţie din salcie energetică
17.12.2013 ⋅ 0 comentarii
Primii butaşi de salcie energetică au fost plantaţi, luni, în judeţul Arad, pe o suprafaţă de 20 de kilometri în urma unei investiţii de 500.000 de euro a Consiliului Judeţean Arad, care intenţionează să creeze perdele de protecţie, dar şi să valorifice biomasa obţinută după recoltare.
Salcia a fost plantată pe marginea drumului care leagă localităţile Semlac - Şeitin şi Nădlac, un drum afectat de zăpada viscolită în fiecare iarnă. De la butaşii plataţi acum, de circa 25 de centimetri, planta va ajunge la o înălţime de aproximativ şapte metri în doi ani, când va fi recoltată.
“Am luat decizia să realizăm perdele de protecţie pe marginea drumurilor de câmpie pentru că am găsit o soluţie, considerăm noi, şi ieftină şi eficientă pentru Consiliul Judeţean. Perdelele de protecţie de salcie energetică înseamnă în primul rând o protecţie a drumurilor judeţene unde zăpada viscolită ne împiedică să deszăpezim în timp util, creând dificultăţi în trafic. În anul al doilea de la plantare salcia se poate valorifica, fapt care va duce la recuperarea investiţiei”, a precizat Nicolae Ioţcu.
“A fost plantată salcie românescă, adaptată pentru România. Această salcie energetică a fost adusă din Suedia. Din 14 soiuri doar 3 au fost adaptate pentru România. Primele beneficii vor apărea după a doua recoltă, adică după un an. Este primul proiect din Europa de acest gen şi cred că după ziua de astăzi Europa se va uita la noi. Cei de la Comisa Europeană şi-au manifestat dorinţa să vină anul viitor să vadă plantaţia de la Semlac”, a precizat Wilhelm Hollerbach, CEO/president la Asociatia Cultivatorilor de Salcie Energetica din Romania.
Acesta a mai explicat că salcia plantată în judeţul Arad va forma o perdea de protecţie care va fi eficientă pentru prevenirea depunerilor de zăpadă pe drumul judeţean care leagă cele trei localităţi, dar va preveni şi accidentele rutiere, pentru că salcia este foarte elastică. Totodată, după un an de la plantare, salcia recoltată va putea fi valorificată ca biomasă.
“Este un proiect deosebit, pentru că salcia energetică se poate valorifica anual. O tonă de biomasă umedă costă 30 de euro, iar producţia la hectar va fi între 30 şi 50 de tone. Pe marginea acestui drum se va forma o perdea de protecţie inclusiv pentru traficul rutier. Într-o lizieră de protecţie schema de plantare este altfel decât într-o plantaţie de salcie energetică. Plantăm trei rânduri, pe o distanţă mai scurtă, decât în plantaţie ca să închidă exact între ele pentru vânt, protecţie pentru agricultură şi protecţie împotriva zăpezii”, a mai explicat Hollerbach.
În opinia preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, investiţia va fi recuperată în al doilea an de la plantarea salciei, când aceasta va putea fi valorificată.
Plantarea salciei energetice va continua şi în anul 2014, în judeţul Arad pe drumurile Arad-Şiria, Arad-Frumuşeni-Lipova şi Sâmbăteni (DN 7) - Ghioroc.
Salcia energetică este o specie forestieră cu ciclu de rotaţie foarte scurt şi regenerare pe cale vegetativă şi se cultivă în terenuri arabile primăvare cât mai devreme posibil.
Salcia energetică se plantează o singură dată şi se recoltează, începând cu anul II-III, timp de 25-30 de ani.
Salcia energetică mai poatefi folisită ca sursă de celuloză, la fabricarea aspirinei, şi poate asigura baza de materie primă pentru obţinerea de produse lemnoase compactate, de tip biocombustibil solid sau de ardere directă pentru a produce energie termică.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅