CONCERTUL DE CRĂCIUN ? darul extraordinar al Filarmonicii arădene
17.12.2013 ⋅ 0 comentarii
Preambul al Sărbătorii Naşterii Domnului, rezervat cântecelor „binevestitoare“ şi retrăirii datinilor, concertul de colinde împlineşte calendarul întâlnirilor noastre spiritual. Programat în serile de 19 şi 20 decembrie 2013 şi structurat în „secţiunile“ binecunoscute, Concertul de Crăciun al Filarmonicii readuce într-o primă parte de program corul academic, dirijat de Robert Daniel Rădoiaş şi colindele clasicilor muzicii corale româneşti: Tiberiu Brediceanu, Ioan D. Chirescu, Dimitrie G. Kiriac, Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu.
Cu ocazia acestui Crăciun, Filarmonica vibrează într-o atmosferă sacră a sărbătorilor de iarnă, împletind pe scena Palatului colindele românești cu cele internaționale, tradiționalul cu dinamicul contemporan. Colinde interpretate la nai, imnuri latine, refrene laice și colinde clasice ale secolului al XIX-lea, Christmas Jazz Music, dar și fragmente consacrate de Crăciun semnate Händel, Mendelssohn, Anschütz și A. Adam, vor îmbogăți tezaurul Filarmonicii în această perioadă. – dr. Alin Văcean – Managerul Filarmonicii de Stat Arad
Cântecele de sărbătoare ale altor spiritualităţi sunt cuprinse în selecţia de după pauză, rezervată ansamblului vocal simfonic şi dirijorului Dorin Frandeş, dar şi invitaţilor acestora: naistul Nick Tacu şi saxofonistul Lucian Nagy.
Adeste fideles - imnul latin al Crăciunului, alături de popularele O Tannenbaum şi Silent Night, desprinse din tradiţia secolului al XIX-lea, fac parte din listele de preferinţe ale auditorilor din întreaga lume. Acestora li se alătură refrenele laice ale sărbătorii precum Jingle Bells şi nu în ultimul rând mai vechiul şi dinamicul We Wish You a Merry Christmas care încheie în mod tradiţional colecţia de cântece de Crăciun, aducând odată cu el şi urările universale pentru Noul An.
Portret - Nick Tacu
Ador muzica din copilărie, iar la şcoala muzicală din sat am studiat instrumente aerofone (trompeta şi cornul). Sunetul de nai l-am auzit mai târziu, însă am rămas îndrăgostit de el. – Nick Tacu
Nick Tacu a studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău, la Facultăţile de instrumente populare (nai) şi canto academic. În anul 2008 şi-a început cariera solistică, pe care şi-o desfăşoară pe scene din SUA, Austria, Germania, Belgia, Spania, Franţa, Italia, Irlanda etc
Portret - Lucian Nagy
A studiat clarinetul la Liceul de artă Sabin Drăgoi din Arad şi a urmat cursurile secţiei de saxofon ale Universităţii de jazz Richard Oschanitzky. A urmat clase de măiestrie la New York, specializându-se în muzica afro-latină, cu Bob Franceschini, iar la Los Angeles, în muzica braziliană,cu Paul de Castro.
Cântă la saxofon, clarinet, flaut, caval, duduk, pku, ney, bansuri, djembe, pandeiro.
De-a lungul anilor a cântat alături de mari muzicieni precum Eldad Tarmu - vibrafon (New York), Paul de Castro - pian (Los Angeles), Gabriel Rosati - trompetă (Los Angeles), Henry „Skipper Franklin - bas (Los Angeles), Günther Hampel - bas, clarinet, flaut (Germania), Tom Wolfe - chitară (SUA), Anca Parghel - voce (România), Sandy Patton (SUA), Peter Herbolzeimer - compoziţie (Germania), Poldi Big Band (Germania), BraziLatAfro Project (SUA), Orquesta Dengue (Los Angeles).
În anul 2001 a obţinut premiul I la Festivalul de Jazz de la Sibiu, iar în 2007 - 2008, premiul pentru „cel mai bun solist” la acelaşi festival. În anii următori a fost invitat la Festivalul de Jazz de la Gărâna, la Jazzit Festival (Germania), Festivalul African (Stuttgart), Lamantin Jazz Festival (Ungaria), Vrsac Jazz Festival (Serbia), Valjievo Jazz Festival (Serbia), Donaufest Ulm, Nisville Jazz Festival (Serbia), Nopţile Culturale ale României la Reykiavik (Islanda), BT River of Music Festival (Londra).
Joi 19 Decembrie 2013 ora 19.00
Vineri 20 Decembrie 2013 ora 19.00
Sala Palatului Cultural
CONCERT DE CRĂCIUN
Corul academic şi orchestra simfonică
Dirijori
ROBERT DANIEL RĂDOIAŞ
DORIN FRANDEŞ
Invitaţi Nick Tacu - nai
Lucian Nagy – saxofon
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅