Local

Pomana Porcului Pecica 2014

24.12.2013 ⋅ 0 comentarii

Primăria Oraşului Pecica şi Consiliul Local organizează şi în acest an deja-tradiţionalul concurs gastronomic „Pomana Porcului Pecica”.

Evenimentul aşteptat de public va avea loc în data de 29 decembrie, duminica.

Pomana Porcului, ajunsă la cea de a patra ediţie, va începe la ora 7:00 cu întâlnirea echipelor, urmată la ora 8:00, cu deschiderea oficială, după care preoţii vor ţine o scurtă slujbă de mulţumire pentru hrana obţinută după un an de muncă.

Apoi urmează sacrificarea porcilor, care se va face prin asomare de către un specialist.

La fel ca la ediţiile precedente, la startul concursului se vor alinia zece echipe din Pecica, Turnu, dar şi din Ungaria, din partea unor localităţi cu care oraşul are o bună colaborare.

Concursul se va termina la orele prânzului cu jurizarea produselor realizate de echipe, spectatorii având ocazia să guste din acestea.


Vă aşteptăm să luaţi parte la acest eveniment tradiţional!

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro