Local

Contract de 5,4 milioane lei pentru realizarea unei piste pentru biciclete de 12,5 kilometri

09.01.2014 ⋅ 0 comentarii

Primăria Arad a semnat, azi, contractul de atribuire a lucrărilor pentru realizarea unei piste pentru biciclete pe faleza Râului Mureş, care va lega, pe o distanţă de 12,5 kilometri, câteva cartiere din oraş, investiţia fiind de 5,4 milioane de lei, sub estimarea iniţială de 9,2 milioane lei.

Procedurile de licitare a lucrărilor pentru construirea unei piste pentru biciclişti cu o lungime de 12,5 kilometri în municipiul Arad au început în luna octombrie 2013, iar şapte firme au participat pentru obţinerea contractului, care a fost câştigat de asocierea dintre trei firme, respectiv SC Syl Con Trans SRL, SC Electro Construct SRL şi SC Lile Service GC SRL, transmite corespondenmtul MEDIAFAX.

Lucrările vor costa 5,4 milioane de lei plus TVA, cu mult sub valoarea estimată de Primăria Arad înainte de licitaţie, care era de 9,2 milioane de lei plus TVA. Faţă de proiectul iniţial anunţat de Primărie, care prevedea lucrări la pistă pe o lungime de 14 kilometri, contractul prevede o pistă lungă de 12,5 kilometri.

Primarul Gheorghe Falcă a explicat, într-o conferinţă de presă în care a fost semnat contractul pentru lucrări, că aproximativ 1,5 kilometri din pista iniţială vor fi realizaţi în cadrul altui proiect, finanţat cu bani europeni.

Pista de 12,5 kilometri va fi amenajată pe faleza Râului Mureş şi va face lagătura între cel mare cartier al oraşului, Micălaca, şi Pădurea Ceala, una dintre cele mai importante zone de agrement, trecând prin centrul oraşului, prin zona Subcetate (unde se află Ştrandul Neptun şi Cetatea Aradului) şi prin cartierul Faleza Sud.

Reprezentanţii municipalităţii au considerat acest traseu ca fiind prioritar în cadrul unui program mai amplu, care prevede realizarea de piste pe toate străzile importante din oraş.

Pista va avea două sensuri, fiecare cu o lăţime de un metru, şi va dispune de 15 locuri de popas, amenajate cu rasteluri şi mobilier stradal (precum bănci şi coşuri de gunoi). Întreaga pistă va fi iluminată pe timp de noapte, iar de-a lungul traseului vor exista şi instalaţii de umflare a pneurilor şi de verificare a presiunii acestora.

"Lucrările se vor întinde pe o perioadă de 24 de luni, dar în acest an va fi deschis circulaţiei un tronson situat în zona centrală a oraşului. La final, această pistă va fi cea mai modernă din ţară", a declarat primarul Falcă.

Un alt proiect al Primăriei Arad prevede amenajarea de piste pe toate străzile importante din oraş, fiind vorba de o lungime totală de 122,5 kilometri. Pentru acest proiect, municipalitatea a obţinut o finanţare europeană de peste şase milioane de euro, prin Regio - Programul Operaţional Regional.

"Este vorba de o reţea care nu înseamnă doar să trasăm cu vopsea nişte direcţii, ci să punem în practică un studiu de trafic realizat de o companie germană. Pe perioada execuţiei, pe măsură ce realizăm piste, vom da drumul la trafic", declara primarul Falcă, în decembrie, după semnarea contractului.

Pistele vor fi realizate atât pe trotuare, cât şi pe partea carosabilă, urmând să aibă o lăţime cuprinsă între 1,2 şi 2 metri.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro