Judecătoria Ineu, cu doi magistraţi cercetaţi din patru, cere suplimentarea personalului
10.01.2014 ⋅ 0 comentarii
Judecătoria Ineu, unde doi magistraţi din patru sunt cercetaţi pentru că ar fi primit mită, solicită Tribunalului Arad suplimentarea personalului prin delegarea unui judecător, până la eliberarea posturilor ocupate de magistraţii cercetaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele Judecătoriei Ineu, Mariana Luciu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, în urma arestării a doi magistraţi din cei patru judecători definitivi, "volumul de muncă este foarte mare şi e nevoie de suplimentarea personalului".
Potrivit sursei citate, la finalul anului trecut, "exista o încărcătură de peste 1.200 de cauze pe fiecare judecător, probabil cea mai mare din judeţ".
Mariana Luciu a declarat că, în acest context, imediat după reluarea activităţii după sărbătorile de iarnă, a formulat către Tribunalul Arad o cerere de suplimentare a personalului.
"Am solicitat delegarea unui judecător din judeţ şi sperăm să avem un răspuns favorabil. Ar fi fost ideal să putem cere transferul unui magistrat la Ineu, însă ambele posturi ale celor doi judecători aflaţi în arest sunt blocate până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare", a declarat Luciu.
Potrivit sursei citate, în această perioadă, cei doi judecători de la Ineu pot face faţă volumului de muncă, "însă conform experienţei anilor precedenţi, numărul cauzelor va creşte considerabil din februarie-martie, când se vor resimţi şi mai mult efectele lipsei de personal".
Magistratul Aurel Tripa de la Judecătoria Ineu, arestat preventiv după ce a luat mită 300 de euro pentru a interveni într-un dosar, a fost trimis în judecată de DNA Timişoara, în 23 decembrie.
Conform rechizitoriului, în perioada octombrie-decembrie 2013, Tripa, în calitatea sa de magistrat judecător la Judecătoria Ineu a pretins de la un denunţător 1.000 de lei şi 600 de euro, din care a primit în mai multe tranşe 500 de lei şi 500 de euro.
De asemenea, Aurel Tripa a acceptat promisiunea de a primi, de la acelaşi denunţător, două aparate telefonice marca Samsung Galaxy S4, din care a primit unul, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.
Banii şi bunurile au fost pretinse şi primite cu scopul de a influenţa mai mulţi colegi de serviciu, magistraţi de la Tribunalul Arad, pentru a-i determina să dispună o soluţie în favoarea denunţătorului într-o cauză civilă în care acesta avea interes, privind un litigiu ce viza dreptul de proprietate asupra unui teren.
Magistratul Aurel Tripa, prins în flagrant după ce a luat mită 300 de euro pentru a interveni într-un dosar, a fost arestat preventiv, în 6 decembrie, printr-o decizie a Curţii de Apel Timişoara. El a fost monitorizat de lucrătorii SRI din Arad timp de mai multe luni.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timişoara.
Tot în 23 decembrie, judecătoarea din Ineu, Floriţa Boloş, acuzată de luare de mită, a fost condamnată, la patru ani de închisoare cu executare, de Curtea de Apel Timişoara, decizia putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform procurorilor anticorupţie, în perioada 17 ianuarie - 10 iunie 2013, judecătoarea Floriţa Boloş ar fi pretins şi primit în mai multe tranşe, de la două persoane, suma totală de 13.000 de lei şi 5.500 de euro, pentru ca, în schimb, să pronunţe o hotărâre civilă favorabilă uneia dintre cele două persoane, prin care se asigura transferul pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra unor terenuri.
Judecătoarea Floriţa Boloş a fost iniţial reţinută în iunie, apoi a fost arestată preventivă, iar în 22 octombrie Curtea de Apel Timişoara a decis ca judecătoarea să fie cercetată în libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara.
Tot în iunie, magistratul Floriţa Boloş a fost suspendată din funcţie de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅